Un zahir...

Vad din ce in ce mai mult...Oameni care renunta, durerile sufletesti ii apasa, ii macina din ce in ce mai mult...renunta la viata fara a mai conta ce lasa in urma. Tineri pierduti in largul necunostintei, copii abandonati, civili masacrati, nevinovati in inchisoare, batrani singuri, betivi in santuri, nebuni la putere. Ajungi sa ceri ajutorul, ceea ce ar inseamna pentru lume o "umilinta"...din pacate, multi uita ca a cere ajutorul inseamna a apela la o mana, un umar pe care sa te sprijini si nu numai "e totul in regula" iti poate oferi. Nu te ajuta din mila, te ajuta pentru ca isi doreste sa faci pasii in viata alaturi. Soseaua e indeajuns de lata pentru a incapea. Nu vor fi locuri de accidente rutiere, va fi loc doar de depasiri pentru a ajunge la punctul stabilit...nu trebuie sa te opreasca vocea parerii de rau...alearga...spre destinatie...spre vis. Nu viata e plictisitoare, nu oamenii sunt monotoni, nu actiunile sunt rutina...tu ai uitat dorinta de viata, ai uitat gustul dulce al sucului cand adaugi cateva cuburi de gheata atunci cand vremea de afara nu te lasa sa respiri mai mult pe minut, ai uitat expresia fetei atunci cand te simti o/un invingator/oare ca ai reusit sa "te mentii" treaz/a pentru a vedea rasaritul, moment in care nu poti sta indiferent/a, fara sa exprimi o mica schita de uimire pe fata, ai uitat ce inseamna bucuria atunci cand primesti cadouri, ai uitat rasuflarea si umflarea in pene atunci cand faci un lucru bun, ai uitat...
Ai uitat ce inseamna sa pretuiesti viata... sa vezi clar adevarata insemnatate a momentelor. Bucuria de a le trai intens, fiecare moment... nu mi-as dori sa le pierd, sa nu mai faca parte din viata mea...chiar daca vor fi zile in care singurele lucruri pe care le vad relevante in viata mea vor fi defectele si modul in care ma vad...inving, pentru ca stiu ce fel de sculptura sunt. Am formele necesare de a trai...stiu ca am trecut de imposibilitati si am ajuns la punctul in care posibilitatile sunt posibile.
"Stiu ca Dumnezeu m-a asezat in focul suferintelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viata si uneori ma simt la fel de rece si nesimtitoare ca apa care provoaca suferinta otelului. Dar nu cer decat un lucru: "Dumnezeule, nu ma lasa pana ce nu voi fi reusit sa iau forma pe care o astepti de la mine. Incearca cum crezi ca e mai bine, cata vreme ai sa doresti, dar nu ma arunca in gramada de fier vechi a sufletelor." [Paulo Coelho]
Asta m-a facut sa pretuiesc mai mult...nisipul care imi gadila picioarele realizandu-le cea mai santoasa pedichiura, mainile care pot realiza cel mai pretios masaj dupa o zi "incordata"...pupicurile care imi acopera fata...Micsorez ochii cand imi spui ca ii am mari, insa ii fac si mai mari cand imi povestesti ceva "breaking news" pentru CNN-ul meu personal si cand citesc curioasa din carte pentru a afla mai multe, pentru nu lasa foile necitite...rad de prostioarele facute din neatentie, ma amuz de ameteala in vorbire, ma intristez atunci cand nu reusesc ceva sau cand primesc mai putin decat consider ca meritau eforturile mele. Uneori ma epuizez pentru a face "tot ce imi sta in putinta", alteori imi plang de ciuda ca nu trebuia sa irosesc timpul, de fapt nu era o irosire...dar in acel moment e singura afirmatie convenabila.
Chiar si "renuntatorii" au un vis...eu am unul care nu poate fi trecut cu vederea, nu pot considera ca nu exista odata ce imi doresc asta...si tu esti la fel...suntem egali in asta, ai un vis, mai multe poate, dar nu renunti la ele pentru ca sunt visele tale, e ceva personal care a/au inceput...sa faca parte din tine. Nu sunt insesizabile, odata ce ai intrat in legatura, ajunge sa te preocupe, incet-incet, toate gandurile iti sunt concentrate la el/e, nimic altceva nu iti mai trece prin minte...un zahir. Ori e ceva normal ori anormal...Lumea e adevarata, indiferent de circumnstante.
Daca ai impresia ca scriu texte "indrumatoare" pentru ca asta stie "toata lumea cel mai bine sa faca" te inseli...nu scriu numai pentru incurajarea altora, ma incurajez si pe mine prin intermediul asta... nu pentru ca "asta stiu sa fac cel mai bine" pentru ca ar insemna sa mint...nu asta e atuul meu, revin doar la denumirea de un simplu articol postat pe blog.