FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

marți, 31 iulie 2012

Locul unde oamenii știu să dea „bună ziua”

La oraș cu siguranță nu, aici oamenii se salută din priviri din cauza lenei care îi încleștează gura cât trece pe lângă o persoană cunoscută, nici nu mai discutăm cazul în care persoana e necunoscută. Am spune cu siguranță că doar la sate toată lumea se salută. Ce-i drept așa și este, la sate lumea se salută și uneori mai încep conversații, chiar dacă nu se prea cunosc.

Este un obicei bun. În afară de sate, am descoperit locul unde salutul poate veni din partea unui necunoscut. La munte. În inima munților aventurierii se salută între ei, te întreabă ce traseu ai mai făcut astăzi, îți recomandă alte locuri în funcție de gradul de dificultate și ar sta cu cea mai mare plăcere de vorbă cu tine în timp ce admiri peisajul sau în jurul focului pentru a cânta muzică folk să răsune prin văile munților. Sună ca o filă ruptă dintr-un basm. Așa și este. Această poveste este una cu și despre oameni, despre curajul lor de a spune „salut” și de a-și povesti experiențele montane în vârful muntelui unui necunoscut, doi oameni care au alergat în singurul loc în care aerul este curat iar apa este cel mai bun medicament.

Oamenii se salută aici pentru că sunt „oamenii munților”, iar ceea ce îi leagă și îi face „frați” sunt munții înalți și superbi care îți oferă cea mai bună deconectare de orașul în care locuiești, de zgomotul și poluarea în care își desfășori activitatea.

Probabil ai spune că un salut primit de la un necunoscut în timp ce urci prin păduri pentru a ajunge pe creasta muntelui, nu are o prea mare importanță, ei, se pare că atunci are importanță. În timp ce răsuflii greoi urcând panta abruptă pentru a ajunge la vârf, un salut îți fură un zâmbet și câteva cuvinte care te face mai „omenos”.

Nu am stat atât de mult pentru a mă bucura de plăcerea călătoriei mele de a descoperi locuri noi, dar suficient de mult încât să mă fascineze și să îmi pot încărca bateriile. Astfel am învățat că un salut sincer din partea unui necunoscut contează și nu trebuie să trăiești la sat pentru a fi amabil. Asta e ceea ne lipsește nouă orășenilor prea ocupați cu promovarea noastră profesională: răsfățul unei dimineți răcoroase liniștite și obișnuința de a spune „bună ziua” celor din jurul nostru.

marți, 17 iulie 2012

Discuții de vară

Vântul rece din miez de noapte îl inhalez cu atâta ardoare de parcă aș vrea să mă răcorească cîteva zile de caniculă. Zilele călduroase de vară sunt împărțite în două: cu un ochi la politică și cu un ochi la copilașii drăgălași care tot mă atenționează că vor atenție maximă pentru că le-am oferit prietenia mea și nu cumva să uit de promisiunea făcută: să le cumpăr „cispuri” și să rămân mereu lângă ei.

Cu telecomanda în mână schimb de pe un canal pe altul pentru a vedea unghiurile de abordare asupra referendumului, dacă tot e „în topul” discuțiilor, alternând cu citirea paginilor de web în care unii jurnaliști analizează cât se poate de serios problema pictând tabloul „țara mea ca o manea” (articol din Dilema Veche scris de Vintilă Mihăilescu).

Sunt atât de multe articole scrise despre situația politică din țară îmbibate în păreri bine susținute pe care nu le-aș putea dărâma așa ușor. Nici nu am intenția. E totuși zi de vară, sunt zilele mele libere în care îmi țin „încărcătorul” permanent în priză pentru a fi un cetățean informat și nu unul turmentat în care buimac să întreb „eu cu cine votez?”.

Când trebuia să fie o vreme liniștită, țara s-a răsturnat cu susul în jos și a devenit agitată din toate părțile. Printre discuțiile noastre obișnuite se aduce vorba despre politică și ajungem să încheiem seara răsuflând resemnați în ce hal a ajuns țărișoara noastră. Dacă tot ne-am făcut bagajele pentru concediu, parcă am mai adauga câteva să plecăm definitiv.

Cu ochii negri mari printre firele de păr blonde îmi urmărește fiecare mișcare stând liniștită în brațele mele, vrea și ea o plimbare și niște „cispuri”, nu pălăvrăgeală de pe un ecran de sticlă. Nu înțelege nimic din tot „circul” ăsta. E sinceră și îmi spune asta.

Mai bine las politica și mă îndulcesc cu năzbâtiile celor mici aflați în jurul meu. Ei mă fac să zâmbesc, dar pe de altă parte situația actuală din România mă întristează. Eu înțeleg „circul” dar lipsa de eleganță, nu. Căldura și politica sunt subiectele care ne ocupă o mare parte din agenda noastră.

Cu toate acestea ne putem bucura de zilele frumoase de vară savurând o limonadă rece.