miercuri, 10 martie 2010

Insemnari despre zig-zagurile indoielilor cotidiene...

Soarele zambeste subtil insa simti frigul de afara. Drumul spre facultate pare mai lung astazi, incerc sa merg mai repejor cu pasi mari, inghet putin si la fiecare intersectie semaforul imi arata culoarea rosie. Iar trebuie sa astept! Sau e culoarea verde dar sunt ultimele secunde si trebuie sa fug sa beneficiez de ele pentru a nu mai astepta urmatorul semnal. I hate it!.
Am inceput sa scriu articolul dar nu stiu despre ce voi scrie. Nu am nici un subiect, ideile se inghesuiesc in mintea mea dar nici una nu vrea sa se lase a fi transcrisa pe hartie. E si asta o indoiala cotidiana, am idei zilnice dar uneori nu am siguranta ca vor fi bine primite si aleg sa le pastrez doar pentru mine.
Pierduta printre oameni ma opresc la un magazin de ziare, stau un moment, parca vroiam sa cumpar ceva, vanzatorul face ochii mari si asteapta sa reactionez. Ma uit la el fara sa schitez vreun gest si plec ca si cum nimic din ce avea nu era pe placul meu. De fapt erau cateva ziare interesante(exclud tabloidele, alea nu au nimic intereant in ele cu toate ca sunt citite de multi, macar un om pe zi trebuie sa intalnesc ori in autobuz ori pe strada care citeste cu "entuziasm" Click sau Cancan, eh asta e o mare indoiala cotidiana, nu aflii totul numai cumparand un numar).
Soarele cu dinti nu imi da o stare de melancolie dar nici o stare prea happy, propuneri...sunt sunt...dar apar si indoielile cotidiene, isi fac usor locusor printre visele noastre si parca nu mai vor sa plece. Nu ma las afectata de asta dar au un mod de a ne calca pe nervi ca ele exista acolo si parca isi cauta un loc precum multimea de caini pe care ii intalnesc in drumul meu spre facultate, enormi de multi. Ei ma calca pe nervi.
Stim ca totul va fi bine, suntem optimisti dar totusi ne indoim de unele lucruri. Nu spun ca e valabila fraza: "Alta zi, aceleasi lucruri" pentru ca fiecare zi are lucrurile ei noi, tentante sau nu, cu indoieli sau nu dar are ceva nou care reprezinta delicious ambiguity...
Eu cu functia de studenta, indoielile mele cotidiene sunt minore/majore dar sunt diferite de cele a unei persoane care are o familie si se lupta zi de zi cu fel de fel de probleme sau a unui om care nu are casa si incerca sa se adaposteasca indiferent daca e rece. Sunt constienta de asta, oricum nu e bine sa clasificam problemele in functie de problemele altora. Din punctul de vedere al fiecaruia problemele cu care se confrunta sunt dificile. Daca ale tale sunt mai dificile nu spune niciodata "ale tale nu sunt nimic in comparatie cu ale mele", nu il ajuti mai mult, asta nu reprezinta mana ta de ajutor ci mai degraba "hai nu te mai plange, maine poate fi mai rau". Sprijina-l prin vorbe calde si usoare, ajutandu-l sa se ridice si sa isi continue drumul, tinandu-l de brat daca schiopateaza.
M-as bucura daca indoiala cotidiana s-ar rezuma la revistele de scandal si nu la indoielile care afecteaza viata si ii piedica pe unii sa mearga mai departe.

Reacții:

2 comentarii: