luni, 1 martie 2010

O scanteie de nebunie...


Inainte de a scrie articolul, m-am gandit sa incadrez ziua intr-o categorie: frumoasa, okei, naspa etc. dar nu am reusit sa ii gasesc locul. O zi exceptionala, e putin spus.
Vremea nu a fost de partea mea, soarele timid imi zambea cate putin...dar asta nu a fost o problema, nu m-a impiedicat sa ma distrez putin.
Adrenalina, senzatii tari...:))
Semnez declaratia precum imi asum responsabilitatea daca voi pati ceva(nu era asa periculos, dar trebuia respectata procedura) si astept nerabdatoare sa apas pe acceleratie. Ascult atenta instructajul ca un copil in prima lui zi de scoala.
Motorul a fost pornit, cronometrul a pornit...
Ies cu o viteza mica, ca doar is incepatoare. Dar nu m-am putut abtine prea mult sa merg cu o viteza asa mica, zgomotul motorului imi facea pulsul sa creasca. Adrenalina. Apas acceleratia cat mai tare, sa simt pericolul...in curbe ma las purtata de val. Ca un adevarat pilot de Formula 1. Amuzant. Adevarul e ca imi place viteza.
Parcurg traseul simtindu-ma libera...totul disparuse in acel moment( grijile, oamenii din jurul meu, preocuparile de facultate, criza financiara)...eram doar eu!.
Timpul din clepsidra s-a scurs...sunt inca prinsa in mrejile acelui moment.
Povestim. Povestim...toti zambim ca niste "broscute cu guri mari" cum ne-am simtit in rolul de personaj principal.
Ca ziua imposibila de integrat intr-o categorie sa nu se termine atat de repede, folosesc timpul pretios refugiindu-ma printre zidurile Cetatuii. Peisajul te trimite intr-un mediu care nu l-ai fi considerat ca facand parte din oras, privelistea fascinanta te lasa fara cuvinte. Fotografiez momentul si il pastrez in memorie. Aveam speranta ca voi vedea apusul, dar soarele nu se lasa deloc vazut. Trebuie fotografiat in memorie si acel moment. Apusul si rasaritul soarelui fac parte din "things to do". Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou...

Reacții:

3 comentarii: