Soarele bate puternic în geam, ceasul parcă ticaie mai repede. Oamenii muncesc dis de dimineață zgomotos. Am impresia că totul este în defavoarea mea.
„Ce noapte scurtă”, imi zic in gând. Mă simt atât de obosită că nu am curajul de a deschide ochii. Dar ar fi cazul să imi fac curaj. Chiar dacă astăzi este o zi în care imi pot permite să lenevesc, aleg să ma ridic din pat (măcar pentru puțin timp) și somnambulă nimeresc cana pregătită cu apă pentru a-mi face un cappuccino. Cappuccino morning, as putea spune, numai că dimineața e cam...târzie.
Cu puțin zahăr viața e mai dulce, cappuccino e mai dulce.
Programul meu a fost dat peste cap, ora 8 a devenit o ora imposibilă de trezit. O să îmi ia ceva timp să mă pot obișnui cu programul matinal, nici nu mă indoiesc că voi fi obosită oriunde voi merge și primul loc „bun de dormit” o să îl probez.
Până ce va veni acea perioadă, mă întorc inapoi în pat cât ai zice „pește”. Aș vrea să îmi continui visul dar din păcate nu îmi aduc aminte nimic. Amnezie totală. Dar nu îmi fac prea mari griji, am tolba cu vise lângă mine. Să vedem la ce vis să visez.
Orele trec și zâmbesc pentru că nu primesc amenințări pentru a mă ridica din pat, din contră, primesc un răsfăț total: mâncare adusă la pat. Acum chiar că nu îmi mai vine să mă ridic...
Pot visa fără restricții la Feți Frumoși și Ilene Cosânzene.
Aștept desertul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu