sâmbătă, 6 august 2011

Jurnalul de zbor...Part 3

Copiii cu vise marețe privesc cu ochii mari cât cepele zmeul care plutește în aer.Vântul adia ușor. Când reușea să-l facă să stea în aer câteva secunde, chiuia de bucurie. Ce senzație plăcută simte zmeul în momentul zborului!

"Îmi doresc și eu să zbor ca el", spune copilul aproape în șoaptă în timp ce o trage de mânecă pe mama sa. "Da, puiuțul meu! Vei fi un aviator bun!".

Acea secvență dintr-un vis necunoscut cu un oarecare nume este o povestioară simplă la o primă vedere, lipsită de steaua hollywoodiana fara nici o idee enigmatică si nu ne amuză sau sperie in nici un fel. Poate lipsa 3D-ului e de vină, ar completa Stăpânul tehnologiei moderne. Te îmbracai in costumul personajului si puteai privi zmeul aproape real.
Dar, lăsând deoparte mofturile noilor tehnologii și inteligența căpătată prin metode considerate evoluții științifice, secvența arăta un singur lucru, necesar fiecărui om din orice colț al mapamondului: visul de a zbura.

Când stăm si ne plângem de milă în lumea crizei economice, observăm că amintirile sunt totuși asemănătoare iar litera de lege este ”cât de mult îți dorești?„, lăsând deoparte banul, căpătâiul multora, măsurată in prostie, mârșăvie sau mândrie. Vise imposibile în regimul mucegăit ceaușist și posibile în acest regim cu taxe foarte scumpe. Măcar e posibil. Poți trasa linia de start.

Atunci când cineva aproape ție te încurajează în vise, nimic și nimeni nu îți mai stă împotrivă. Desene pe toate caietele, multitudine de culori și vise îngrămădite într-o cutie veche pe parcursul a multor ani. Te oprești, mai admiri pentru ultima dată peisajul întrebându-te precum bătrâna comunistă Emilia Apostoae, din lumea lui Dan Lungu: "De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

Îmi doresc să zbor cât mai sus pentru a fi cu capul în nori. Mediul perfect de a visa.
Aviatorul român Aurel Vlaicu era "înnebunit de entuziasm și mulțumire" după primul zbor (link). Eu, tu și mulți alții nu am ajuns la porțile aviației dar am zburat. Înnebuniți și entuziasmați după prima experiență precum Vlaicu și observând fiecare detaliu fără zoom a lucrurilor din ce în ce mai minuscule.

Este un altfel de tip de dragoste.

Același sentiment l-am avut atunci când am plecat din sânul familiei pentru a-mi face un scop în viață. Atunci a fost timpul favorabil pentru zbor.

Îți aduci aminte prima ta încercare de a zbura? Aveai doar 18 anișori iar dorința ta de ”majorat„ era atât de mare încât nu ai mai fost atent/ă la posibilele accidente. Însă nu ai pățit nimic, mâna protectoare te-a ferit. Soarele ți-a zâmbit.

Am zburat de ceva timp. Am deja 2 ani de când am zburat spre visul meu. Am întâlnit fel de fel de oameni, am învățat că un prieten nu îți este prieten atunci când vorbește frumos cu tine, pentru că în lipsa ta, vorbele fermecate nu fac parte din vocabular. Am învățat ca trebuie să îți susții opinia proprie indiferent că nu ești de aceeași părere cu celălalt. Aici ar trebui să mă leg din nou de oamenii comuniști, care au o părere personală dar atunci când observă că pentru a trece pragul trebuie să își schimbe părerea, nu ezită (aici se aplică "te faci frate cu dracul pentru a trece puntea"). De aceea unii oameni au trăit bine în perioada comunistă. Totul devine un câmp de luptă atunci când vrei să zbori spre adevăr și spre libertatea de exprimare.

Am învatat că unele lucruri au un preț dar cele mai importante lucruri sunt oferite fără a aștepta nimic în schimb.

Am poposit lângă persoane care m-au îmbrățișat și m-au iubit. Continuă să mă iubească și să mă încurajeze să îmi continui visul. Faci cunoștință cu vitaminele cu extract de fericire și roșeața din obraji.

Dacă la început am zburat singură, pe parcursul călătoriei mi s-au mai alăturat oameni. E un zbor mai placut, fără teama nemărginirii. E un zbor spre o lume imperfectă dar perfectă pentru mine. Zborul e precum o gură proaspătă de aer curat: ți se oprește o secundă respirația apoi urlii cît te țin plămânii "I'm the king of the world". Realizezi în final că ți-a schimbat viața. Ecuația a fost rezolvată.

"De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

O singură persoană.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu