 |
| În doi ani înveți să vorbești și tot restul vieții înveți să taci. |
O atmosferă hollywoodiană cu muzică veche pe fundal în imagini alb negru cu dialoguri scrise într-un fum de țigară te introduce în lumea primilor pași ai cinematografiei.
Pentru că totul se desfășura fără dialoguri doar muzica mă putea ține în viață. Am tresărit la muzica puternică emoțională și m-am întristat pe un fundal cu muzică dramatică. Așa s-a desfășurat filmul mut care a furat trofeele Oscarului. Francezul Jean Dujardin ne-a arătat fără vorbe ce înseamnă bucuria, cum îți exprimi suferința, cum iubești și cum ești deprimat atunci când ești lăsat deoparte.
Nu am avut mari speranțe când am început vizionarea filmului, am strâmbat din nas la decernarea premiilor Oscar și eram ferm convinsă că nu merită acest film premiul. Dar cum să îți exprimi cel mai bine bucuria decât tăcut, dansând de bucurie?
Michael Hazanvicius, a creat o lume fără sunet în care evoluția a dat deoparte marii artiști pentru o lume cu sunet. Prin arta lui, ne-a introdus în lumea care demult a fost uitată. O lume alb negru în care 3D-ul nu își are rostul, iar artiștii erau diferiți prin „beauty spots”.
Ne-am îmbrăcat cochet în atmosfera mută, ne-am ocupat locurile în cinematograful Kinograph și am plâns fără a ne auzi sunetul lacrimilor dar având libertatea de a ne exprima starea prin gesturi.
Orgoliul actorilor dintr-o perioadă învechită este mult prea mare atunci când sunt îndepărtați din fața reflectoarelor Hollywoodului. Chimia dintre vedeta filmelor mute George Valentin interpretat de Jean Dujardin și starul filmelor sonore Peppy Miller interpretat de Berenice Bejone împresoară cu un mediu romantic și ne arată îmbinarea vechiului cu noul.
Diferența față de ideile trase la indigo i-au oferit pe tavă multitudinea de premii. Dacă exista și premiu pentru rolul cățelușului cu siguranță îl câștiga. Poate nu merita Oscarul, poate da. Totuși când primești Oscarul cum să nu iubești America?
Chapeau!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu