marți, 26 iunie 2012

Eu unde mă duc?

Am primit întrebarea asta („Tu unde te duci?/ unde pleci?”) de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, dar pe zi ce trece am început să fiu reținută în a mai răspunde așa repede, explicând și gesticulând prea mult. Fața aia cu zâmbetul larg care răspundea la întrebare devenise o față pierdută care, în interior își dorea să alerge departe de lume și să se bucure de frumusețea unui câmp de maci roșii. Doar de liniștea sufletului avea nevoie.

Mă apropii din ce în ce mai mult de încheierea unei etape din viața mea, va trebui să îmi fac bagajele și să plec din perioada studenției pentru că mi-a expirat „abonamentul”. Urmează să intru într-o nouă etapă, căutând lucruri noi necesare pentru o viață modestă și liniștită. E greu să îți dai seama ce vei face peste câteva luni pentru că de cele mai multe ori ne facem planuri dar acele planuri pot fi spulberate într-o secundă și îți pot schimba drumul pe care inițial vroiai să mergi. În pofida unor eventuale schimbări, eu, un om neînsemnat din lumea aceasta mare și fioroasă precum o leoaică, voi continua să merg cu pași mărunți și siguri spre adăpost.

Ne gândim la viitor pentru că e normal să fie așa, suntem oameni și ne facem planuri mărețe chiar dacă suntem conștienți că unele din ele nu se vor îndeplini. Dar ce ne împiedică să visăm la viitorul nostru? Suntem realiști dar în același timp și optimiști pentru că optimismul ăsta e ca un drog de care suntem dependenți pentru a merge fericiți la muncă, pe stradă, la cumpărături sau acasă.

Unde mă duc? Nu știu unde merg, nu știu în ce oraș voi sta, nu știu ce voi lucra, nu știu ce voi mânca mâine. E imposibil să știu asta, pot doar să spun că am planuri să rămân sau să merg în orașul X, să fac ceea ce îmi place și voi încerca tot timpul să stau acolo unde mă simt ca acasă.

Când îmi va fi greu, o să mă refugiez în brațele celui care mă susține și îmi va șopti „totul va fi bine”. Atunci voi ști că totul va fi bine.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu