marți, 29 mai 2012

Sfârșitul unui capitol. Începutul unei profesii.

„E foarte adevărat că o diplomă nu dă talent, totuși o pregătire
bună nu e decât folositoare breslei gazetărești”- Constantin Mille
Caietul cu file albe urma să fie umplut cu activitățile mele zilnice din perioada studenției, cu bucuriile și tristețile ei. Mi se face un gol în stomac și încep să am emoții când mă gîndesc că se apropie timpul să îmi iau la revedere de la studenție. Mai e un pas până la îmbrăcarea robelor, punerea tocii pe cap și poza de grup care nu va mai fi în această formulă niciodată.
Adunați de peste tot, am devenit colegi și ne-am împărtășit dezamăgirile și bucuriile de la cursul X sau de la examenul Y.

Am început timidă cu un reportofon, un pix și un carnețel. Nu îndrăzneam să adresez mai multe întrebări de aceea ajungeam acasă cu lucruri realizate pe jumătate. Anii de pe băncile facultății m-au schimbat și m-au adus mai aproape de a afla adevărul despre lumea în care îmi desfășor activitatea. Nici o persoană intervievată nu pleca până nu adresam toate întrebările. Atunci lucrurile au început să fie realizate complet. Asta se întâmpla prin anul doi de facultate. Țin să precizez că este vorba de curaj nu de nesimțire.

Ca orice viitor student am venit la facultatea de Jurnalism încărcată cu optimism și vise îndrăznețe. Au trecut trei ani și încă mă ghidez după ele. Ce-i drept, am devenit mai realistă și am aflat tot ce este în spatele acestui nume de jurnalist precum și puținele locuri de muncă. Mai am de descoperit.

Sună bine. Știu asta. Mulți au impresia că a face jurnalism trebuie doar să îți placă să vorbești și nu trebuie să înveți teorie. Departe sunt de adevăr. A fi jurnalist nu e chiar așa simplu, e nevoie de inteligență, inspirație, curiozitate, creativitate, optimism și să fii un om căruia îi place să se deplaseze. Știu ce e în mass media astăzi, dar asta nu înseamnă că se practică meseria cu profesionalism. Eu nu încerc să fac meseria asta doar pentru a avea de unde să mă întorc acasă ci să devin din ce în ce mai profesionistă în tehnicile mass mediei.

Când faceam practică (muncă de teren) la agenția de presă a Universității, îmi plângeam de milă. Alergam toată ziua, să fiu prezentă la nu știu ce eveniment, la lansarea de carte a dl Cutărescu ș.a...și totuși îmi plăcea la nebunie, mă atrăgea ca un magnet pentru că nu eram obligată să merg la toate evenimentele. Acum tânjesc după acea perioadă dinamică în care mâncam știri la micul dejun, la prânz iar la cină mergea ceva mai ușor de digerat, poate un text de opinie.

Dacă ar fi să dau timpul înapoi aș face aceeași facultate, aș veni cu același optimism și aș munci mai mult decât am făcut-o.

Odată ce mă apropii spre ușa de ieșire a studenției de pe băncile Facultății de Jurnalism îmi dau seama că aveam nevoie de mult mai multă experiență pentru ca să fiu cu adevărat pregătită în mediul media. Am adunat atâtea învățături și simt că mai am nevoie de încă puțin timp pentru a deveni mai bună. Poate e un simplu mod de a trage de timp și teama de a intra în ritmul muncii din mass media. Așa cum o profesoară de-a mea spunea: „ai nevoie de motivație ca să răzbești în acest domeniu”.

Anul întâi a fost o perioadă de dezmeticire pentru că nu prea știam să îmi organizez timpul și alergam să ajung la timp cu toate că puteam merge agale. Este o perioadă frumoasă dar ea este cărarea care duce spre un nou început. Un nou loc, o nouă familie...o nouă perioadă.

Mă bucur acum și mă voi bucura și atunci, poate chiar mai mult.
TinaR - VIP

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu