Ce (nu) arătăm lumii

Indecizie. Bucurie printre lacrimi. Tristețe cu un zâmbet forțat oferit lumii.

Acestea sunt doar câteva stări pe care într-un interval de timp mai lung sau mai scurt le simțim în trupul nostru lipsit parcă de orice forță, cu toate că ne arătăm lumii ca fiind niște oameni puternici, niște stânci care nu pot fi mutate din loc. O! Dar unde e puternicia noastră? Ea este doar o fațadă îndeajuns de bună pentru a ne proteja, asemeni unui scut lovit de o ploaie cu săgeți.

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții. Însă persoana din fața oglinzii este in realitate o persoană firavă, afectată de tot ce este în jurul ei, plânge la cele mai mici emoții și este deja cocoșată de eticheta omului puternic care zilnic se luptă să o arate lumii. Este sleită de puteri dar totuși nu se gândește la vreo scăpare, la vreo odihnă sufletească. Cum oare să te prezinți lumii ca fiind o persoană slabă? Oare te-ai gândit că atitudinea sensibilă te face ca fiind un om slab?

Luptăm din nefericire cu lumea și în încercarea de a părea mai puternici unii față de ceilalți uităm să ne mai odihnim. Uităm să spunem stop dedicării muncii 100%, învățatului până la extremă sau uităm să ne oprim pe banca acoperită de zăpadă din colțul inimii care ne așteaptă din alergarea noastră după nimicuri cotidiene.

Unii din noi suntem mai puternici din fire, alții mai sensibili. Alții ne arătăm așa cum suntem iar unii încearcă să își pună masca de iron man. În tot acest zbucim, odihna pare a nu își mai avea locul printre prioritățile noastre cu toate că trupul dar și sufletul cere lucrul acesta. Ascultăm părerile celorlalți, stăruim în a mai afla cât mai multe detalii despre viața cuiva dar nu ne facem timp pentru viața noastră, pentru a mai vedea de ce mai are nevoie.

Nu încerca să pari mai puternic decât ești. Fii sensibil dacă așa este firea ta și lasă deoparte masca de om puternic pentru că nu trebuie să demonstrezi lumii că ești un om puternic. Puternicia nu înseamnă o carieră la nivel înalt ci înseamnă să lași deoparte toată meschinăria din lumea aceasta și să îți odihnești sufletul bucurându-te de ceea ce ai. Iubește și dăruiește permanent din iubirea ta. 

Read More

Un Crăciun permanent, vă rog!

Este clar! Nu mai încape nici un dubiu. Perioada Sărbătorilor de Crăciun este o perioadă în care oamenii se schimbă, se îmbracă cu modestie în hainele credinței, sincerității, amabilității și bunătății. 

Pe ritmul colindelor, oamenii se apropie mai mult de inimile lor, de sincerele vise pe care au uitat că le mai iau. Crăciunul ne apropie mai mult de familie, de prietenii noștri dragi și ne face să realizăm cât de mult ne era dor de ei și cât de mult ținem la ei.  

Mergând zgribulită prin nisoarea proaspătă care ne-a anunțat venirea iernii pentru următoarele luni, observ fericirea oamenilor de pe fețele lor înghețate, vorbesc despre cadouri, despre masa festivă, despre bradul imens din casă decorat în două culori. Au uitat de grijile cotidiene și au început să se odihnească așa cum ar fi trebuit de mult să o facă. Există parcă o timiditate de copil în fiecare reținându-se de a se manifesta natural. Nu trebuie să fii copil pentru a te bucura fără reținere, trebuie doar să te lași purtat/ă de frumusețea momentelor care îți sunt oferite de Dumnezeu.

Dacă ar dura fericirea lor permanent? Dacă ne-am bucura permanent asemeni sărbătorilor de iarnă?...

Ar fi oare atât de greu să vorbim cu atâta bucurie de activitățile noastre, să ne bucurăm de fiecare moment, să fim mereu buni unii cu ceilalți nu doar în apropierea Crăciunului? Câteva zile de bunătate, din păcate pentru mulți, nu îi fac mai buni ci doar arată că au două fețe: una naturală și una în vreme de sărbătoare. Poate ar trebui să avem un Crăciun permanent pentru ca oamenii să se poată bucura permanent de cei din jurul lor, să fie mulțumiți de sine și să nu se mai gândească cum să se îmbogățească. Inimile pot fi încălzite tot timpul, nu numai în vreme de sărbătoare.

Ar fi mult mai frumos, cu adevărat mi-ar plăcea! Starea de bucurie pe acordurile unei colinde care îți înmoaie inima să fie permanentă, îmbrățișările să fie mereu calde în vreme rece și cadourile să fie mereu făcute din inimă, nu numai din „datoria” Crăciunului. Ador această perioadă! Un Crăciun permanent, vă rog!

Read More

Simpla expresie a vieții

Nu știu și nici nu vreau să știu un termen limită pentru povestea de basm în care mă aflu și în care totul este atât de minunat încât nu trebuie să îmi mai fac griji de lumea imperfectă. Cu un zâmbet sincer de om împlinit privesc lumea din jurul meu. Sunt asemeni personajului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, atunci când se afla pe insulă: dacă am tot ce îmi trebuie, nu am nevoie de mai mult pentru că nu am ce face cu el, fiindcă „tot ce este bun în lumea aceasta nu are preț decât atunci când ne aduce vreun folos”. Totul se învechește iar mulțumirea răsare treptat pe recoltele sădite târziu.

În zilele noastre, ce-i drept e destul de greu să ajungi la punctul în care să te consideri un om îndeplinit pentru că totul din jurul nostru contribuie într-un fel sau altul ca urcarea noastră să fie cât mai greoaie adăugând piedici după piedici, începând de la dezamăgirile cotidiene, la necazuri care te afundă în mocirla misogină a lumii în care trăim și în care fiecare pare să trăiască după regula junglei, în care luptă doar pentru el și te dărâmă din greșeală pentru că te aflii pe aceeași ață dreaptă, pe care și-a întins-o bine până la destinația propusă.

Fiecare om de pe acest mapamond își găsește împlinirea într-un anumit domeniu. Trebuie luate pe rând, nu le poți avea pe toate deodată. Răsuflăm bosumflați că nu găsim un loc de muncă în domeniu cu toate că am terminat facultatea de câteva luni și pierdem vremea tolăniți în pat sau ne înscriem la master pentru a mai prelungi perioada de „am timp să lucrez, acum învăț”, regretând că am ales acea facultate cu toate că alta părea mai bună. Mai bună doar pentru că nu am ales-o. Dacă alegeam alta, eram în aceeași situație de regret, dar așa suntem noi oamenii, nemulțumiți dacă pocnitul din degete nu funcționează atunci când vrem noi. Încep să cred că firea aceasta a noastră omenească are inclus regretul. Orice am face, ceva ne nemulțumește.

În zbuciumul acesta de zi cu zi, cu greu ne putem menține pe linia de plutire, fără a cădea în vreo extremă. Luptăm să ajungem sus fără a mai ține cont de cei din jurul nostru și chiar de noi înșine. Ajungem sus după multe lupte, ne simțim niște învingători dar după o mică privire de jur împrejur, realizăm că „învingătorul este întotdeauna singur”. Scriitorul Paulo Coelho, a ales cu cap titlul acesta uneia dintre cărțile lui, considerate deja un best-seller. 

A lupta este un lucru bun. Haideți să luptăm! Dar oare acea simplă expresie a vieții: a trăi în armonie, a fi mulțumit cu ceea ce ai, nu este îndeajuns? Sau oare toți suntem „bolnavi” de acel sindrom în care vrem să îi ajutăm pe cei din jurul nostru fără a ne mai preocupa de noi înșine?

Ar fi bine, dar din păcate noi, oamenii, nu suntem chiar atît de buni să nu privim întâi la noi. Asta e realitatea.  A te bucura în simplitatea ta nu este un lucru ușor pentru că trebuie să fii mulțumit cu ceea ce ai și să nu tînjești la ceea ce nu ai, devenind un nemulțumitor care își plânge zilnic soarta. 

Tu pentru ce ești mulțumitor?

Read More

Locul unde oamenii știu să dea „bună ziua”

La oraș cu siguranță nu, aici oamenii se salută din priviri din cauza lenei care îi încleștează gura cât trece pe lângă o persoană cunoscută, nici nu mai discutăm cazul în care persoana e necunoscută. Am spune cu siguranță că doar la sate toată lumea se salută. Ce-i drept așa și este, la sate lumea se salută și uneori mai încep conversații, chiar dacă nu se prea cunosc.

Este un obicei bun. În afară de sate, am descoperit locul unde salutul poate veni din partea unui necunoscut. La munte. În inima munților aventurierii se salută între ei, te întreabă ce traseu ai mai făcut astăzi, îți recomandă alte locuri în funcție de gradul de dificultate și ar sta cu cea mai mare plăcere de vorbă cu tine în timp ce admiri peisajul sau în jurul focului pentru a cânta muzică folk să răsune prin văile munților. Sună ca o filă ruptă dintr-un basm. Așa și este. Această poveste este una cu și despre oameni, despre curajul lor de a spune „salut” și de a-și povesti experiențele montane în vârful muntelui unui necunoscut, doi oameni care au alergat în singurul loc în care aerul este curat iar apa este cel mai bun medicament.

Oamenii se salută aici pentru că sunt „oamenii munților”, iar ceea ce îi leagă și îi face „frați” sunt munții înalți și superbi care îți oferă cea mai bună deconectare de orașul în care locuiești, de zgomotul și poluarea în care își desfășori activitatea.

Probabil ai spune că un salut primit de la un necunoscut în timp ce urci prin păduri pentru a ajunge pe creasta muntelui, nu are o prea mare importanță, ei, se pare că atunci are importanță. În timp ce răsuflii greoi urcând panta abruptă pentru a ajunge la vârf, un salut îți fură un zâmbet și câteva cuvinte care te face mai „omenos”.

Nu am stat atât de mult pentru a mă bucura de plăcerea călătoriei mele de a descoperi locuri noi, dar suficient de mult încât să mă fascineze și să îmi pot încărca bateriile. Astfel am învățat că un salut sincer din partea unui necunoscut contează și nu trebuie să trăiești la sat pentru a fi amabil. Asta e ceea ne lipsește nouă orășenilor prea ocupați cu promovarea noastră profesională: răsfățul unei dimineți răcoroase liniștite și obișnuința de a spune „bună ziua” celor din jurul nostru.

Read More

Discuții de vară

Vântul rece din miez de noapte îl inhalez cu atâta ardoare de parcă aș vrea să mă răcorească cîteva zile de caniculă. Zilele călduroase de vară sunt împărțite în două: cu un ochi la politică și cu un ochi la copilașii drăgălași care tot mă atenționează că vor atenție maximă pentru că le-am oferit prietenia mea și nu cumva să uit de promisiunea făcută: să le cumpăr „cispuri” și să rămân mereu lângă ei.

Cu telecomanda în mână schimb de pe un canal pe altul pentru a vedea unghiurile de abordare asupra referendumului, dacă tot e „în topul” discuțiilor, alternând cu citirea paginilor de web în care unii jurnaliști analizează cât se poate de serios problema pictând tabloul „țara mea ca o manea” (articol din Dilema Veche scris de Vintilă Mihăilescu).

Sunt atât de multe articole scrise despre situația politică din țară îmbibate în păreri bine susținute pe care nu le-aș putea dărâma așa ușor. Nici nu am intenția. E totuși zi de vară, sunt zilele mele libere în care îmi țin „încărcătorul” permanent în priză pentru a fi un cetățean informat și nu unul turmentat în care buimac să întreb „eu cu cine votez?”.

Când trebuia să fie o vreme liniștită, țara s-a răsturnat cu susul în jos și a devenit agitată din toate părțile. Printre discuțiile noastre obișnuite se aduce vorba despre politică și ajungem să încheiem seara răsuflând resemnați în ce hal a ajuns țărișoara noastră. Dacă tot ne-am făcut bagajele pentru concediu, parcă am mai adauga câteva să plecăm definitiv.

Cu ochii negri mari printre firele de păr blonde îmi urmărește fiecare mișcare stând liniștită în brațele mele, vrea și ea o plimbare și niște „cispuri”, nu pălăvrăgeală de pe un ecran de sticlă. Nu înțelege nimic din tot „circul” ăsta. E sinceră și îmi spune asta.

Mai bine las politica și mă îndulcesc cu năzbâtiile celor mici aflați în jurul meu. Ei mă fac să zâmbesc, dar pe de altă parte situația actuală din România mă întristează. Eu înțeleg „circul” dar lipsa de eleganță, nu. Căldura și politica sunt subiectele care ne ocupă o mare parte din agenda noastră.

Cu toate acestea ne putem bucura de zilele frumoase de vară savurând o limonadă rece.

Read More

Eu unde mă duc?

Am primit întrebarea asta („Tu unde te duci?/ unde pleci?”) de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, dar pe zi ce trece am început să fiu reținută în a mai răspunde așa repede, explicând și gesticulând prea mult. Fața aia cu zâmbetul larg care răspundea la întrebare devenise o față pierdută care, în interior își dorea să alerge departe de lume și să se bucure de frumusețea unui câmp de maci roșii. Doar de liniștea sufletului avea nevoie.

Mă apropii din ce în ce mai mult de încheierea unei etape din viața mea, va trebui să îmi fac bagajele și să plec din perioada studenției pentru că mi-a expirat „abonamentul”. Urmează să intru într-o nouă etapă, căutând lucruri noi necesare pentru o viață modestă și liniștită. E greu să îți dai seama ce vei face peste câteva luni pentru că de cele mai multe ori ne facem planuri dar acele planuri pot fi spulberate într-o secundă și îți pot schimba drumul pe care inițial vroiai să mergi. În pofida unor eventuale schimbări, eu, un om neînsemnat din lumea aceasta mare și fioroasă precum o leoaică, voi continua să merg cu pași mărunți și siguri spre adăpost.

Ne gândim la viitor pentru că e normal să fie așa, suntem oameni și ne facem planuri mărețe chiar dacă suntem conștienți că unele din ele nu se vor îndeplini. Dar ce ne împiedică să visăm la viitorul nostru? Suntem realiști dar în același timp și optimiști pentru că optimismul ăsta e ca un drog de care suntem dependenți pentru a merge fericiți la muncă, pe stradă, la cumpărături sau acasă.

Unde mă duc? Nu știu unde merg, nu știu în ce oraș voi sta, nu știu ce voi lucra, nu știu ce voi mânca mâine. E imposibil să știu asta, pot doar să spun că am planuri să rămân sau să merg în orașul X, să fac ceea ce îmi place și voi încerca tot timpul să stau acolo unde mă simt ca acasă.

Când îmi va fi greu, o să mă refugiez în brațele celui care mă susține și îmi va șopti „totul va fi bine”. Atunci voi ști că totul va fi bine.

Read More

Răsfăț pentru suflet

Ai simțit vreodată că în adâncul sufletului tău îți dorești să fii în altă parte? Visezi să stai liniștită pe marginea mării și să asculți cum valurile se sparg de mal, trecând la o stare melancolică privind cu drag vremurile de altădată și cele ce vor veni. Nu încerci să cauți pe cineva să porți o conversație ci doar să fii cu tine însuți. Nu îi respingi pe cei care îți sunt permanent alături ci doar vrei ca în unele momente să fii doar tu și marea. Doar tu și gândurile tale. Doar tu și prezentul.

Viața pare să alerge atât de repede încât uneori ai impresia că vrea să te depășească și să te lase undeva uitată de lume, să te descalifice de la maratonul vieții.

Nu optimismul este cel care lipsește atunci când privești viața fără ochelari de cal sau cu lupa, ci dorința de a întemeia noi vise. Vise în care ne-am putea găsi refugiul atunci când lumea ne atacă,atunci când totul pare să se distrugă în jurul nostru, atunci când suntem pe punctul de a ne panica sau atunci când ne vine să plângem fără a ști motivul.Acel loc numit vis nu este un palat ci doar un locușor de refugiu, în care mintea ți se limpezește, te lasă să visezi la frumusețea lucrurilor mari sau mărunte iar a doua zi îți începi ziua fresh ca după un duș rece.

Read More

Mâine te voi privi cu alți ochi

Pentru câteva minute bune am înghețat zâmbind în fața aparatului de fotografiat, cu toate că soarele puternic îmi stătea împotrivă. Un nou album se realiza alături de persoanele care au vrut să contribuie la poza bucuriei mele de la absolvirea a trei anișori de învățat d`ale jurnalismului. Inima îmi bătea mai repede decât în zilele normale iar emoțiile se ascundeau sub roba prea mare și prea lungă pentru mine.

Am mărșăluit bucuroși că am terminat anii studenției, am țopăit alături de trupa Taxi cântând că va veni o vreme când ne vom plânge de toate lucrurile dar sclipirea din ochi arăta speranța noastră că vom rămâne niște stele care nu  vor cădea ci vor pleca spre un alt cer. E doar un „la revedere”, nu „adio”.

Am aprins lampioane, uitându-ne nostalgici la balonul nostru de hârtie care a luat dorința noastră și a dus-o mai aproape de Dumnezeu. Nu doar am dat lampioanele simultan pentru a acoperi cerul ci am și zâmbit simultan. Norocoase lampioane, au furat mii de zâmbete și dorințe. Dacă depășirea recordului mondial era estimat la un număr mai mare, alături de cele 12.740 de lampioane, au fost mii de zîmbete și dorințe. Eu zic că scopul a fost atins, chiar dacă inițial era altul.

Fiecare eveniment ne-a arătat că ne putem bucura de viață chiar dacă  ne va aștepta mâine o zi mai grea sau o zi de căutat activități constructive pentru că studenția și-a luat rămas bun de la noi.

Poza unui proaspăt absolvent pare modificată în Photoshop dându-ți impresia de o inconștiență prin zâmbetul atât de sincer. Dar, este acesta sfârșitul zâmbetului nostru sincer și bucuria de a primi ceva din truda noastră? Nici pe departe. Ăsta e doar începutul. 

Astăzi, am absolvit facultatea și am rămas gândindu-mă că orașul Iași  va rămâne orașul studenției mele care mi-a oferit bucuriile unui om la început de drum.
De mâine voi privi Iașiul cu alți ochi. De mâine vei fi  orașul în care voi trăi alături de noua mea familie. Alături de mine, te-ai schimbat dar păstrezi aceeași căldură de a primi străinii care vor să îți spună „casă”.

Read More