Plâng pentru România de astăzi

După multe rețineri, ieșiri în stradă mai timide sau mai îndrăznețe, am ajuns să văd că românii protestează pentru toate neajunsurile. Nu, nu! Nu este vorba despre protestele din 21 decembrie 1989, nici nu seamănă. Tinerii de atunci știau pentru ce luptă. Acum avem tabloul unor oameni în vârstă la care s-au alăturat câțiva mii de tineri debusolați.

Indirect, participant al protestelor prin intermediul televizorului sau a internetului tot ce am văzut sunt tineri care devin violenți pentru că le place violența, de la legea sănătății, lupta a devenit una contra președintelui Băsescu. Se dorește prin proteste demisia președintelui dar nu se pune problema unor alegeri democratice, civilizate în care poporul să aleagă limpede, nu în momente de turmă. Demisia lui Boc este prea puțin. Jandarmi care sunt obligați să formeze un zid al liniștii cu toate că au dreptul să își manifeste opinia. Oamenii puterii care au rămas fără replică!

Un lucru e clar, protestele nu vor duce la nimic bun, bineînțeles românul e liber și poate să iasă afară cu pancarte și să strige imnul nou realizat. Asta arată că sunt oameni care s-au săturat să tacă și să fie ignorați. Protestați, dar fără violență. Acceptăm greșelile dar „rezerva de încredere” a început să se diminueze.

Toți căutăm să mergem spre mai bine, muncim să terminăm o facultate, muncim să ne cumpărăm o casă, o mașină și poate, spun poate, niciodată nu vom fi mulțumiți cu cel care ne va conduce țara. Nu suntem într-o societate ideală. Din păcate paradisul promis după ieșirea din comunism nu va apărea prea curând.

E dificil să te hotărăști ce metodă e mai bună pentru a fi ascultat, dar cu siguranța iesirea în stradă nu ajută. Mă îngrozesc cum a ajuns țara în momentul de față, oftez că nimic nu merge bine și îmi vine să plâng pentru România de astăzi care se presupunea a aduce o nouă generație de aur.

Read More

Oamenii gării

Ianuarie, Februarie, Martie...etc. Fiecare lună din an nu pare a fi prea diferită. Unii privesc aiurea împrejur, alții își aduc aminte de zilele în care strigau în gura mare după libertatea de altădată.
Fac plimbări lente pentru a da impresia că se dezmorțesc cu clătinări indiferente chiar dacă nu aveau nevoie de asta. E doar o dezmorțire mecanică. Povești de viață dintr-o istorie care s-a descotorosit pentru o bucată de vreme de ei.

În timp ce aștepți șuieratul trenului, le asculți întâmplările care te fac să simți fiecare picătură de emoție pe șira spinării. În sala cu ecou, îi auzi de la depărtare. Nu te apropii de ei pentru că mirosul îți interzice asta sau pentru că vei fi furat.
Totul devine periculos când încerci să treci peste limita maximă de apropiere.

Îmi pot auzi ecoul pașilor până la casa de bilete. Aștept trenul. Pe ei, îi întâlnesc de fiecare dată când pășesc în sala mare a Gării Mari din Iași și în toate gările din țară, poate și din lume.
Își plâng de milă și cerșesc bani în gara friguroasă care sună a gol. Pentru ei e un adăpost bun, ferit de vânt. Nu folosesc cuvântul casă. E prea familiar.
Dau vina pe soarta nebună în care sunt victime alături de "colegi".
Zilnic oamenii legii îmbrăcați în uniforme bine călcate îi alungă din sala de așteptare a gării. În zadar, ei tot se întorc.
Amenzile nu își au rostul, oricum nu au cu ce plăti și nu au ce să le ia.

E o sală de așteptare. Oamenii cu bagaje și sacose înghesuite cu diverse lucruri vin și pleacă.

Cu hainele sale zdrențuroase se așează liniștit într-un colț pentru a nu fi deranjat. O carte veche îi ține companie. Rămân mirată. Acelui om îi place să citească. Era atât de atent la rândurile scrise în acea carte. În timp ce ochii se plimbau de la stânga la dreapta pe paginile cărții, un oftat prelungit apărea la fiecare foaie schimbată. Se obișnuise să-și curme speranțele, prea mulți ani burdușiți cu amintiri.

Simți milă și în același timp frică. Privirea lor fixată asupra ta te face să te simți inconfortabil. Nu pot munci sau nu vor. Fiecare își știe adevăratele motive pentru care se află în gara. Cei cu discernământ.

Poate au avut înainte o viață și erau integrați în societate. Era iubitul, iubita, tata, mama , prietenul/a, sora, fratele sau fiu/ fiica.

Acum sunt doar oamenii gării.

Read More

Amintiri despre bunici

Era iarna. Era un ger uscat, urmele de talpa in forma de ursulet ramaneau in urma mea adancite in zapada inalta. Ma "infofolisem" bine si plecasem la drum hotarata sa colind bunicilor care abia asteaptau sa ma vada si sa imi ofere pupici zgomotosi.
Rasfoiesc memoriile si dau de copilaria petrecuta cu bunicii, cercetand fiecare coltisor al casei batranesti cu terasa candva impresionanta, gasind lucruri fara nici o importanta dar cu o creativitate deosebita le-am folosit in scopuri utile.
Mi-am petrecut multe nopti in acel loc "rupt din rai" cum imi placea sa ii spun, pentru ca ma deconectam pentru cateva zile de tehnologii, scoala, praf, zgomotul masinilor, de suieratul trenurilor si de latratul cainilor.
Cu un carnetel si un creion vara imi parea mai racoroasa, precum un pahar de suc cu multe cuburi de gheata care te raceste pana in maduva oaselor.
Peretii plini de poze black&white ii dadea un aer vintage camerelor. Un radio imens si vechi scotea o melodie cu versuri logice. Melodia ma ajuta sa imi gasesc inspiratie pentru desenele creionate accentuat.
Bunicul grijuliu pentru nepoata sa care invata carte, imi construise un leagan dintr-o funie groasa cu o scandura bine finisata. Copacul nu mai e...leaganul nu mai e...amintirea este pastrata cu grija.
De fiecare data cand intru in casa lor mi se pare ca aud zgomotul puternic al masinii de cusut unde bunica isi crea propria creatie vestimentara. Acum, o mai sterge de praf, o protejeaza acoperind-o cu un val alb de matase. Ofteaza, ar vrea sa mai coase dar se mustra si isi spune ca e prea batrana sa isi mai faca noi halate cu nasturi mari si colorati.
Cand in jurul meu se face liniste, cand timpul trece si adaug cate un an la varsta mea, realizez ca acele timpuri vechi s-au dus si nu se vor mai intoarce.
Abia astept sa revin sa imi vad inca o data bunicii care ma asteapta cu emotii sa le mai povestesc cate ceva din ce am mai facut.
Cu un rucsac imens imi car toate amintirile din calatoria vietii mele.

Read More

În așteptarea Crăciunului...

Îmi lipesc fața de geam, aburindu-l și lăsând doar un mic spațiu să pot privi afară. După ce am analizat oamenii de pe stradă care merg gheboși de frig, ajung la concluzia: e foarte frig afară.

Steluțele de zăpadă se aștern pe jos formând covorul care definește iarna...Iar în căldura de acasă cu miros de portocale, împodobim bradul imens cu globuri de sticlă, cu mare grijă să nu le spargem. Nu sunt de plastic ca cele de la Kaufland, erau de sticlă, dacă le spargeai setul rămânea incomplet.

Este doar o parte din amintirile de Crăciun.

Dacă până anul trecut nu îi credeam pe cei care spuneau că ajungi la o vârstă când tânjești după copilărie, anul acesta sunt total de acord cu ei.

Bătăile cu bulgări de zăpadă, plimbatul cu săniuța foarte grea trasă după mine până la derdeluș, adica pârtie, în noii termeni. Omul de zăpadă. Era partea mea preferată. Stăteam afară până inghețam și aduceam țurțuri în casă.

Acum copii sunt prea preocupați cu tehnologia.

Nu îmi pare rău, noi eram mai fericiți. Am crescut mai simpli, mai modești.

Puțini copii cădeau în depresii și aveau nevoie de psihiatru. Acum sunt așa de multe cazuri.

Am crescut alături de Moș Crăciun. Am stat în acel basm cât era nevoie să am o copilărie fericită. Aveam o bucurie imensă să îl pândesc pe Moșu' cum îmi lasă cadourile. Din păcate, niciodată nu îmi ieșea, aveau grijă părinții să mă amețească până nu mai puneam întrebări.

Decembrie...partea mea preferată a anului. Petrecerea timpului în familie, vizionarea filmelor cu temă de Crăciun și să nu uităm masa îmbelșugată alături de cei dragi. Cum să nu iubești momentele acestea?

Deja visez la vacanță ascultând colinde de Michael Buble. Cadouri (partea preferată a tuturor și a mea) și adăugarea de primăveri la vârsta mea. Îmbătrânesc.

Timpul zboară. Am ajuns în ultimul an de facultate. Va veni vremea când va trebui să plec din amfiteatrele răcoroase ale facultății ...Timpul ne maturizează oricât de mult am încerca să-l ținem în loc. Devenim mai melancolici.

Îmi este dor să fac un om de zăpadă...

Read More

Havasi- Symphonic Red Concert Show

Am atat de multe cuvinte si totusi imi este foarte greu sa explic un moment atat de minunat.

Dupa un weekend petrecut in aer curat, cu munti inalti si chipesi am revenit in capitala pentru a fi prezenta la concertul simfonic Havasi (Marti, 15 noiembrie a.c.)

Cu o acustica perfecta, lumini care se schimbau in functie de intensitatea piesei, Sala Palatului din Bucuresti a oferit sansa a 4. 000 de oameni sa asculte o adevarata muzica clasica. Havasi, cel mai rapid pianist din lume ("Singurul motiv pentru care cant atat de repede, este faptul ca o fac din suflet"- Havasi), nu numai ca ne-a indulcit cu piesele lui dar ne-a adus cat mai aproape de amprenta personala lasata pe fiecare melodie. Mi-am tinut respiratia pentru a nu pierde nici macar un moment. Mi s-a facut pielea de gaina la fiecare sunet. Inchizand ochii zburai intr-o alta lume, o lume perfecta, departe de neajunsurile lumii, nemultimuri sau dezamagiri cotidiene. Era imposibil sa te plictisesti. A fost o experienta unica.

Orchestra formata cu peste 50 de instrumentisti, un cor impresionant, tobosari japonezi, instrumente exotice si 15 solisti din intreaga lume acompaniau pianul imens din partea stanga a scenei unde mainile lui Havasi realizau un nou gen de muzica. Rockerul Endi, tobosar de profesie, traia fiecare bataie de toba. Clapele au inceput "sa sune" a fericire, mi-am fixat privirile asupra lor uimita de frumusetea sunetelor.

Putin cate putin, am inceput o calatorie unica, am simtit emotia, tristetea, fericirea prin melodiile „Terra Rossa”,” Lacrimosa”, „Trinity River”, „Infinity”, „Generali” sau „The Storm”. Modest, ne-a arata de ce este cel mai rapid pianist din lume, cantand o piesa alaturi de tobosarul Endi. Imaginea ecranelor imense ramasese in urma, rapiditatea cu care mainile formau o muzica atat de delicata parea de nedescris.

Nu vroiam sa existe un final, toti am aplaudat iar Havasi de patru ori s-a intors pentru aplauzele primite. Asa ca am lungit concertul cu aproximativ jumatate de ora in care ne-am mai bucurat de cateva melodii.

Suspinand m-am urcat in trenul rapid Bucuresti- Iasi si am revenit la lumea reala pastrand aceasta amintire ca una din cele mai frumoase alaturi de un inel stralucitor care mi-a schimbat viata.

Read More

Dreptul la replica

Copou. Universitatea "Al.I.Cuza" a ramas in picioare in ciuda zvonurilor. Tramvaiele vin din ora in ora. Oamenii stau ca sardinele. Contructii. Praf si zgomot insuportabil. Studenti. Curs. Seminar. Canale de comunicare. Tehnici mediatice. Secretariat de redactie. Sala mizerabila. Cuza, a injosit jurnalistii. Caldura in sala cand e cald afara si frig cand e frig afara. Apa plata Dorna. Misterioase dispozitive. Calculatoare vechi care se blocheaza la fiecare click de mouse. Ziare pline de opinii si reportaje facute online. Licenta. Bomboane. Revista. Quark. Scaune incomode. Femeia de serviciu nu mai stie ca exista aceasta sala. Tabla. Praf de creta. Miroase a critica. Fara internet. Videoproiector lipsa. Modele de comunicare. Groaza de a intra in acea sala. Rasete. Iesim jurnalisti din sali murdare si se mai mira lumea de ce suntem furiosi pe viata.

Corpul G.

Chapeau!

Read More

Aere cârcotașe. Deliruri. Alcool

Povestea ce sta între coperte e de-a dreptul complicată. Telenovela creată de Huidu adună vizitatori „fideli” pe blogul personal mai mult decât e necesar. Părăsim apartamenul atunci când mai mult de două minute se discută încă o dată (ne)vinovăția lui Șerban Huidu, compătimindu-l cu o bataie pe umărul drept și ghidându-l cu semne de circulație spre capătul tunelului sau începutul noului tunel. Într-o fracțiune de secundă nu ai timp să te dezmeticești.

Precum deraparea jeepului lui Huidu a început si recensămantul oamenilor fără Dumnezeu cu cetățenie indecisă. Toți stau înghesuiți într-o țară plină de alcool cu memorii comuniste și criză economică în buzunare. Dacă alergăm pe online, recensământ online să fie dom'le!

Țărișoara noastră nu poate fi renovată cu Ceresit nici dacă „domnul” Dan Diaconescu și-a construit partid și vrea să câștige alegerile prezidențiale. Dacă l-ați înjurat pe Băsescu, o să continuați cu o nouă revoluție dacă ajunge la putere un asemenea om.

Bine că ne-a preocupat tovarășul arab Muammar Gaddafi si nu regele Mihai, care e de-al nostru. Se scrie in extenso pagini de ziar despre un om care își merita soarta decât despre un fost șef de stat supravieţuitor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Și dacă tot e talk-show in țară, să lăsăm frâu liber unui popor cântăreț cu ureche de securist. Începem săptămâna căutând le-le-le vocea României, gustând câte puțin showul facut de Brenciu precum un expresso fierbinte iar spre finalul săptămânei cu un microscop căutăm în carul cu fân factorul X cu ajutorul lui Mihai Morar care se străduiește prea mult să semene cu Simon Cowell. O imitație patetică și fără „succesuri”.

Sursa foto: Academia Cațavencu.info

Read More

FOTOREPORTAJ: „Sărbătorile Iașului”

Credincioși pentru câteva zile

Zilele Iașului au fost extrem de reci. Dacă în urmă cu câteva zile te bucurai de plimbări in aer liber într-o haină subțire care mirosea a primăvară, acum trebuie să porți haina cu eticheta „iarnă”. Refuzi să accepți faptul că iarna nu mai funcționează după metoda „pașilor mărunți” și tremuri din toate încheieturile până răcești și te hrănești cu antibiotice, coldrex și mult ceai de orice fel, numai energizant să fie.

Sărbătorile Iașului înseamnă balamuc și goană după moaște. Bătrâni din ce in ce mai mulți, mâncare multă și ziare citite cu „sete”.

„Să vindem. Nu contează ce”, bătrâna încerca să vîndă câteva baloane copiilor. Erau ieftine în comparație cu frigul de afară. Baloane umplute cu heliu. Ei bine, nu era heliu, erau umflate cu aer, ca un balon normal.În fiecare an, sărbătorile aduc cele mai colorate produse(mărgele, tinichele, esarfe, blănuri), oamenii le admira și mai adaugă câteva produse în colecția „chilipiruri de Sărbători”.

Nu toți își permit mici și bere la terasă.
Pentru a fi „la modă” în curtea Mitropoliei, trebuie sa cumperi neapărat un buchet de busuioc.
Să pupi Biserica.
Și să aprinzi o lumănare. Pentru cine? Te hotărăști mai tarziu.

Sursa

Precizări:

Aceste fotografii nu au scopul de a arăta „cât de bine e făcută poza/ profesionalismul în fotografie”. Fiecare poză din acest fotoreportaj a contribuit la crearea unei povești: „Credincioși pentru câteva zile”. Priviți-le doar din acest punct de vedere.

Read More