Era iarna. Era un ger uscat, urmele de talpa in forma de ursulet ramaneau in urma mea adancite in zapada inalta. Ma "infofolisem" bine si plecasem la drum hotarata sa colind bunicilor care abia asteaptau sa ma vada si sa imi ofere pupici zgomotosi. Rasfoiesc memoriile si dau de copilaria petrecuta cu bunicii, cercetand fiecare coltisor al casei batranesti cu terasa candva impresionanta, gasind lucruri fara nici o importanta dar cu o creativitate deosebita le-am folosit in scopuri utile.
Mi-am petrecut multe nopti in acel loc "rupt din rai" cum imi placea sa ii spun, pentru ca ma deconectam pentru cateva zile de tehnologii, scoala, praf, zgomotul masinilor, de suieratul trenurilor si de latratul cainilor.
Cu un carnetel si un creion vara imi parea mai racoroasa, precum un pahar de suc cu multe cuburi de gheata care te raceste pana in maduva oaselor.
Peretii plini de poze black&white ii dadea un aer vintage camerelor. Un radio imens si vechi scotea o melodie cu versuri logice. Melodia ma ajuta sa imi gasesc inspiratie pentru desenele creionate accentuat.
Bunicul grijuliu pentru nepoata sa care invata carte, imi construise un leagan dintr-o funie groasa cu o scandura bine finisata. Copacul nu mai e...leaganul nu mai e...amintirea este pastrata cu grija.
De fiecare data cand intru in casa lor mi se pare ca aud zgomotul puternic al masinii de cusut unde bunica isi crea propria creatie vestimentara. Acum, o mai sterge de praf, o protejeaza acoperind-o cu un val alb de matase. Ofteaza, ar vrea sa mai coase dar se mustra si isi spune ca e prea batrana sa isi mai faca noi halate cu nasturi mari si colorati.Cand in jurul meu se face liniste, cand timpul trece si adaug cate un an la varsta mea, realizez ca acele timpuri vechi s-au dus si nu se vor mai intoarce.
Abia astept sa revin sa imi vad inca o data bunicii care ma asteapta cu emotii sa le mai povestesc cate ceva din ce am mai facut.
Cu un rucsac imens imi car toate amintirile din calatoria vietii mele.
