Which Wolf Are You Feeding?

Asa cum zilnic trebuie sa iti hranesti trupul pentru a nu ceda si partea interioara din tine, are nevoie de hrana pentru a supravietui. In agenda noastra micile interventii ne pot da peste cap intregul program, poate intreaga rutina.

Afara pluteste un aer precum fierul de calcat tinut prea mult in priza, oamenii beau incontinuu din sticluta de 0,5l cumparata de la magazin sau reumpluta de acasa. Ea, cu parul strans in coada merge grabita spre statie. Rochia vaporoasa si evantaiul o ajuta sa reziste caldurii din mijlocul de transport. Gaseste un loc in spate, e trecut de ora de varf asa ca are de unde sa aleaga. Are mult de mers pana la destinatie. Cade pe ganduri si parca tot cadrul se schimba, incepe un interviu cu ea insasi. Ea adreseaza intrebarile si tot ea raspunde: isi imagineaza un studiou care nu prea o face sa se simta confortabil.

Totul incepe cu alegerea zilnica...

Cel putin o data in viata o persoana te-a suparat, tradat sau ti-a aratat partea rea din ea. Ai vrut sa ii arati si tu acelasi lucru, iar atunci cand partea interioara din tine a cerut hrana zilnica, ai mers pe calea gresita. In loc sa hranesti partea buna, onesta din tine ai ales partea opusa pentru ca te-ai saturat sa tot fii calcat/a in picioare de prieteni sau te-ai saturat sa nu gasesti nimic de lucru care sa te ajute sa pleci pe cont propriu si de ce nu, sa iti poti intemeia o familie. Dar pare un drum atat de lung pana la acele indepliniri.

Lumea devine din ce in ce mai independenta si impreuna cu ea fiecare individ care traieste pe planeta aceasta. Totusi, nu pare a fi totul o concurenta, de ce lupul isi scoate coltii la fiecare lucru marunt?

Fiecare persoana are dreptul sa fie dezamagit sau suparat din privinte personale, dar sa manifesti acest lucru suparand lumea din jur? Asta din pacate, nu e dreptul tau.

Acel mic ajutor poate arata comportamentul tau, chiar daca nu realizezi asta, dar eu, vazandu-te amabil/a cu cei din jur, ajuti atunci cand poti fara a fi luat/a peste picior, pot sa te consider un om care nu isi hraneste lupul plin de superioritate si ego-ul sau.

Te prefaci ca te intelegi cu persoana respectiva cand de fapt te strambi de fiecare data cand nu te vede si nu eziti sa iti prezinti antipatia fata de altii. Atunci nu mai pot sti cine esti cu adevarat, cine e de fapt persoana atunci cand nu ma uit la tine?

Nu se pot hrani ambele parti, de fiecare data totul se rezuma la alegere. Ai ales sa mergi la facultatea X pentru ca asa ai vrut nu pentru ca te-au obligat parintii, te-ai imbracat cu acele haine lalai si urate pe tine pentru ca tu ai ales, nu a stat nimeni sa te oblige sa iesi asa pe strada, tu ai vrut sa iesi in evidenta. Aroganta pe care o arunci fiecarei persoane care incearca sa intre in vorba cu tine, falsa mandrie in care te crezi superior oricarei persoane crezand ca totul se rezuma la tine si nimeni din jur nu are voie sa isi indeplineasca visele sau sa incerce sa fie o persoana buna nu te face o persoana cu demnitate.

Cum vrei sa aiba lumea incredere in tine cand nu poti spune adevarul? Cand doresti incredere si adevar din partea prietenilor tai, trebuie sa oferi, dar nu asta sa fie scopul tau principal. Ofera chiar daca nu primesti, crede-ma, te simti mult mai impacat/a cu tine insuti.

Modest/a pentru ceea ce esti, cresti in ochii prietenilor tai. Nicioadata un prieten adevarat nu trebuie vazut in cercul sau de prieteni ca o persoana rea.

Intrebarile se opresc si o poveste incepe a fi spusa:

"One evening an old Cherokee told his grandson about a battle that goes on inside people. He said, “My son, the battle is between two wolves inside us all. “One is evil, which is anger, envy, jealousy, sorrow, regret, greed, arrogance, self-pity, guilt, resentment, inferiority, lies, false pride, superiority, and ego.” “The other is good, which is joy, peace, love, hope, serenity, humility, kindness, benevolence, empathy, generosity, truth, compassion and faith.” The grandson thought about it for a minute and then asked his grandfather: “Which wolf wins?” The old Cherokee simply replied, “The one you feed.”

Fiecare din noi avem o parte buna si o parte rea. Uneori suntem suparati, nervosi pe un anumit lucru, pe o persoana si astfel hranim partea nervoasa din noi, uitand ca exista calmitatea.

Chiar daca la enervare, la mandrie maxima sau cand construiesti povesti cu minciunile tale, nu te mai gandesti ca de fapt partea flamanda din tine este hranita.

Esti bun si nu invidiezi pe ceilalti, chiar daca ei poate au avut sansa de a se remarca intr-un anumit domeniu, bucura-te pentru ea/el. Nu arata tristete si deprimare de fiecare data cand te trezesti. Poate intr-o zi sa nu iti mearga prea bine sau un anumit examen sa te intristeze din cauza subiectelor date, pot sa stai sa "iti inec amarul" , asa cum ar spune romanul, in tacere, dar asta nu inseamna ca din acel moment doar asa trebuie sa fii.

Viata ofera posibilitatea de a face limonada din lamaile primite in viata. Tu alegi ce sa hranesti zilnic in tine ca sa devina mai puternic si sa poata lupta impotriva celuilalt.

Doar atunci lupta e castigata de ceea ce esti...

Read More

Character...

„Hotărârea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea alcătuiesc ceea ce noi numim caracter. El este temelia demnităţii personale."
( François de la Rochefoucauld)

Characterul ne defineste. Un caracter frumos izvoraste dintr-o educatie frumoasa si corecta, lipsita de injuraturi si obraznicii. Ceea ce este dobandit trebuie sa fie educat pentru a ajunge sa primesti certificatul caracterului bun. Este o calitate pentru unii si un defect pentru altii.

Conform definitiei, caracterul este un ansamblul al insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. De aceea spunem despre anumite persoane "Ce caracter frumos are!" sau "Ce caracter urat are!"

De mici, copii se formeaza. Chiar daca nu toti sunt cuminti si cei zgaiati pot ajunge persoane cu caracter frumos. In perioada copilariei avem dreptul sa dam vina pe ea, copilaria.

Cestile de ceai si un scaunel cu spatar era totul pentru mica printesa care incerca din rasputeri sa nu stea cocosata si sa tina ceasca asa cum se cuvine. Era constienta ca nu va deveni viitoarea printesa a Angliei dar stia ca bunele maniere va pune amprenta pe caracterul ei.(pinky swear!).

Cu timpul, cand corpul si gandirea incepe sa capete o noua forma, matura, totul se schimba. Genurile de muzica ascultate in copilarie si adolescenta nu se mai regasesc in playlistul tau. Erai innebunit/a dupa melodiile care faceau fuiori la radio sau la tv.
Era la moda formatiile "la gramada" , daca as putea spune asa. De aceea fredonam Incomplete de Backstreet Boys sau Breathe easy de Blue.
Cand am aflat ca formatia Blue s-a reunit sa participe la Eurovision, am derulat filmul vietii.

Scoala generala, jumatate de zi petrecuta in acea sala de clasa plina de praful cretei. Fetele rasfoiau o revista Cool Girl si rupeau posterul de la mijloc iar baietii discutau ca niste adevarati directori de la General Motors despre noile modele de masini.
Mormanele de reviste adolescentine se adunau prin casele fetelor dar a venit timpul cand ele trebuiau aruncate...Lucrurile importante necesitau spatiu.

Caracterul lui/ei zugraveste o opera literara in care actiunea se invarte in jurul lui/ei pentru ca este personajul principal si in functie de actiunile lui va fi deznodamantul.
Te prefaci ca ai un caracter de invidiat dar nu te ajuta, la un moment dat vei cadea, vei fi prins/a descoperit/a, masca de portelan se va sparge de parchetul maroniu deschis al camerei iar atunci ce vei face? Nu mai poti continua sa te prefaci ca iti pasa atunci cand intrebi ce faci sau vrei sa sari in ajutor doar atunci cand este in favoarea ta. Trebuie sa fii constient/a in ce parte dirijezi parerea prietenilor despre tine.

Lipsa de caracter e de multe ori verdictul final deoarece comportamentul persoanei respective a dat prea multe rateuri fara nici o noima.Fals! Fiecare persoana are un caracter fie rau, fie bun. Pentru a corecta caracterul trebuie sa intervina vointa: cat de mult doresti sa iti modelezi caracterul: lupti pentru infranarea lucrurilor negative sau lasi asa.."pentru ca imi place sa fiu rau/rea cu oamenii".

Read More

Bunatatea masurata in lingurite de cafea...

Cand am incetat sa fim mai buni?
De ce bunatatea pare un lucru atat de invechit pentru unii si atat de strain la auzul acestui cuvant cu o incarcatura emotionala atat de mare?...
Oameni care ti-au oferit prietenia lor pentru termen nelimitat isi cer drepturile de a rupe legaturile, nu mai cunosc vocea blanda. Tonul inalt il foloseste indiferent daca iti vrea binele.
Nu demult, oamenii te primeau cu bratele deschise oricand aveai nevoie. Iti oferea mai mult decat "o bucata de paine" insa bunele maniere nu mai reprezinta curiozitatea si interesul fata de cealalta persoana ci o forma de politete.
Jurnalul este considerat un lucru personal in care iti exprimi in scris bucuriile si tristetile.
Dear journal! Bucuriile incep a fi povestite in ultima jumatate de pagina cand ar fi trebuit sa aiba prioritate.
Doresti o schimbare. Devii mai bun. Oferi bunatate si totusi devii mai rau in ochii lor, pentru ca nu le ceri nimic in schimb, li se pare totul ciudat..."poate s-a intamplat ceva cu ea/el".
Foile ascunse in sertar sunt incuiate pentru a nu le fura ideile, banii sunt numarati in mod excesiv pentru a nu le lipsi vreun maruntis pus in buzunarul stang de la sacou. Asta pentru ca asa s-a autoeducat.
Mancarea eco e in trend iar datorita noii obisnuinte masoara cantitatile pe care le ofera cersetorului.
Totul a ajuns sa fie masurat si cantarit. Oamenii merg pe strada grabiti, nu se cunosc dar se uita rautacios unul la altul avand impresia ca ii vei fura sansa de a ajunge regina/ rege. Cu toate ca regele/regina lupta sa aiba autoritate si sa nu fie controlat/a de altii dupa incoronare. Asta el/ea nu mai stie. Viseaza sa ajunga. Nu isi pune problema cum se va descurca in continuare. De aceea lupta pentru a ajunge si pentru a demonstra.
Matematica a iesit din tiparele cursurilor, teoremele nu mai sunt discutate la nivel teoretic ci sunt aplicate in intreaga lume. Daca in dragoste 1+1= 1, in munca zilnica 1+1= multimea vida. Lucrul in echipa este iesit din comun, fiecare considera o competitie de supravietuire in viata, cand de fapt lucrurile stau taman invers. Lumea poate sa functioneze doar daca lucram in echipa.
Bunatatea dintre oameni este esentiala. Amabilitatea ne ajuta sa traim in aceeasi comunitate. Gesturile de bunatate pot pune amprenta in inima cuiva. Doar imagineaza-ti o lume in care oamenii ar oferi ce e mai bun din ei: intersectiile nu ar mai fi buruiate de claxoanele date incepatorilor, trecerea de pietoni nu ar mai fi periculoasa, primul ajutor ar veni de la o simpla persoana de pe strada, oamenii nu ar mai adresa cuvinte rele s.a.
Nu trebuie sa astepti vreo rasplata pentru ca faci binele. Faci binele pentru ca asa alegi, la urma urmei totul tine de tine, de alegerea ta.
Cafeaua este tare in functie de cate lingurite de cafea adaugi. Bunatatea devine din ce in ce mai puternica daca adaugi mai multe lingurite de politete, amabilitate, dragoste...
That's why Good Things Happen to Good People...

Read More

De ce florile?

E o intrebare la care nu am raspuns. Probabil e acelasi raspuns cu privire la impulsurile barbatesti.
"asa e firea feminina"...
Florile sunt delicate, reprezinta un cerc perfect cu functii perfecte. Nu infloreste inainte de vreme, se pazeste de greutati in momentele dificile, are nevoie de caldura, lumina si protectie iar esenta ei este misterul vietii.
Nu demult, apartamentele erau pline de flori...gospodinele udau zilnic florile si le rasfatau cantandu-le iubire. Le aranjau strategic pentru a permite indeajuns soare prin geamul curat si dadeau prioritate "sensibilelor". Mandra se simtea cand le era laudate florile pentru frumusetea lor, deoarece ea stia cat de mult le ingrijeste si complimentele erau un mod de a-i aprecia munca si de a intelege ca e foarte frumos ceea ce face. Ii dadea sperante sa viseze la o gradina interminabila de flori cu un parfum dulceag.
Micuta si debusolata nu intelegeam bucuria mamei de a avea flori si de a primi. Imi lipsea acea sclipire din ochi si acel zambet care facea mai mult decat orice cadou primit. Dar nu a durat prea mult si m-am molipsit de acest virus feminin experimentand fericirea unui buchet de trandafiri de un rosu aprins asezat in borcanul cu apa pe biroul meu. Nu aveam de gand sa il mut de acolo pentru mult timp!
E greu sa intelgem de ce o gradina cu flori ne relaxeaza... de ce culorile magnifice ale florilor ne ameteste prin amestecarea lor precum caleidoscopul.
De ziua noastra suntem intampinati cu flori, primim flori pentru anumite premii obtinute si pasim la altar cu un buchet...de flori. Au ajuns sa faca parte din viata noastra, nu au ramas doar la stadiul de decor.
Ne place sa le admiram in momente de bucurie sau sa contemplam incercand parca sa primim un sfat din partea lor.
Ne incanta privirea si de fiecare data ne prevestesc ceva...Nu degeaba ghiocelul sta pitit pentru a ne pregati pentru primavara. Asa si buchetul foarte frumos ornat la indicatiile clientului de catre florareasa, te anunta sa zambesti mai mult, iar daca zambeai...continua.
O femeie este precum o floare, infloreste atunci cand ii oferi iubire.
Bineinteles, cu o floare nu se face primavara, dar furi un zambet si cine stie poate... primavara incepe cu tine.

Read More

Sforile marionetelor

Copile inocente viseaza la frumusetea lor ca un viitor de lux, faima, stralucire si glamour. Privesc pozele celebritatilor, urmaresc festivalurile la care participa ca sa isi imagineze cum ii va sta rochia ros aprins semnata Calvin Klein iar baietandrii urmaresc noile modele de costume la care se poate adauga o esarfa masculina.
Multimea misuna de colo colo pe bulevardul Hollywoodului legata cu sforile celor care domina, zambesc isteric fotografilor sorbind din cafeaua spumanta de la Starbucks care la inceput era doar un mod de a arata "si eu imi pot permite". Acum a devenit drogul zilnic la care nu poate renunta. Lipsa de somn si lipsa poftei de mancare a dus-o la anorexie si nu primeste in corp decat cafeaua.
Iti doresti sa ajungi susi. Ajungi. Si apoi tanjesti dupa lucrurile ieftine lipsite de importanta care te faceau sa zambesti natural fara a te uita cu coada ochiului daca cineva te urmareste si vei aparea pe prima pagina a revistei.
Piesa de teatru cu papusi este pregatita. Fundalul negru ne ajuta sa nu observam sforile controlate de cei din spatele cortinei. Incepe piesa, fiecare papusa are rolul ei, nu greseste deoarece cineva din spate trage sforile si are grija sa mearga in directia dorita de el. In cazul in care papusa isi da seama ca nu este cea mai privilegiata persoana si cea mai invidiata si ar dori sa evadeze de pe scena, sfoara este rupta. Ea ar cadea fara viata, lipsita de orice putere.
Marionetele nu isi pot spune parerea personala si nu au voie sa intrebe nimic din ce se intampla in jurul lor. Trebuie doar sa execute si sa inteleaga ca this is the price tag.
Uneori sovaim in luarea unei hotarari. Incercarea de a lua calea corecta e bazata de multe ori pe dorinta de a arata ca poti "urca treptele" si poti ajunge undeva sus datorita inteligentei tale si organizarii tale in idei. Ideile inseamna putere. Dar depinde cat ai fi dispus sa lasi din viata ta pentru o munca dependenta, lipsita de timp liber si de alte bucurii. Money can't buy us happiness. Pana unde te incapatanezi sa iti sustii drepturile profesionale si cat merita toate acestea. Pana si politica ti se pare usoara la modul cum este practicata in Romania.
Este foarte important sa faci munca din placere dar e usor sa te lasi dominat doar pentru ca iti doresti mai mult decat poti duce. Gasirea unei solutii in timp ce urci drumul spre trepte, fugind de sfori pentru a nu te transforma intr-o marioneta si pastrand deminitatea a ceea ce esti.

Read More

Vorbe cu duzina...

Fila de calendar cade precum frunza de toamna pe biroul prafuit. Cartile nu au mai fost deschise de ceva timp iar ziarul primit zilnic datorita abonamentului este aruncat in coltul de mormane.
Bifam timpul trecut si mergem mai departe cocosati de neajunsuri ajutati de un baston al nemultumirii.
Analizand in laboratorul inexistent, nemultumirea, batjocura si dorinta de mai mult care nu a aparut acum in vremea guvernului Boc (!). Ele existau si au pus stapanire de mult pe Romania si pe intreaga lume. Daca nu ar fi asa razboaiele nu ar mai exista iar orgoliul nu ar straluci atat de tare. Fara ele, poate se putea observa intelepciunea.
Prima analiza.
Perioada electorala, toti imbracati in haine de sarbatoare, isi spala mainile pentru a-si pune amprenta cu urme de noroi in sens basescian. Multumiti, viseaza alaturi de bagajul pregatit din pragul usii la limuzina care face naveta spre Cotroceni pentru a sta pe scaunul prezidential.
Dar asteapta precum Cleopatra pe Ghita...canta de dorul lui pana la urmatorul album, respectiv mandat.
Apoi nu le mai convine, arata tuturor ce vocabular bogat in injuraturi au si te tine timp de 5 minute daca nu te deplasezi din raza lui de vorbire cu vorbe despre intreaga ta familie. Mai are putin si iti aminteste de stramosii tai daci.
A doua analiza si ultima. Insuficienta de fonduri europene si ecuatie imposibila de rezolvat.
E greu sa iti dai seama ce vrea un roman de la viata lui, in fiecare zi descopera ca nimic nu il mai multumeste dar nu lasa deoparte politica. Continua sa picteze tabloul domnului presedinte intr-un viitor Gaddafi si ca supliment, citeste ce mai e nou despre Iri si Monica sau Oana si Pepe. In functie de preferinte. La fiecare jurnal de stiri care incepe cu povestea lor, ridic spranceana intreband rostul acestei telenovele regizate, iti lasa doar un gust de lapte inacrit de o saptamana.
A intocmi o lista de intrebari la care romanii inca asteapta un raspuns nu e greu dar a astepta raspunsul e cel mai greu. Raspunsurile date candva au ramas pitite in niste cutiute sigilate bine, dar tot ambigue au ramas. Chiar daca ar trece zeci de generatii, misterul "Cine a furat banii Securitatii?" tot nu vom afla.

Read More

Universitatea lui Cuza, analizata cu lupa superficial

De ceva zile, banda intinsa galbena obliga studentii politehnisti si cei de la Cuza sa faca un tur al universitatii.

Imbufnati de timpul pierdut, formeaza un mars militaresc dirijati de “maresalul” de la Administratie. Intrebarile la aceasta problema au aparut doar dupa cateva ocolisuri pana la posibila intrare.

Universitatea cu prestigiu din cartile de istorie, construita de catre arhitectul Louis Blanc, este o imbinare a stilului clasic si baroc. Intrarea impunatoare pazita de cei doi lei sculptati care ne conduce in “Sala pasilor pierduti” pentru a admira picturile arhicunoscute ale lui Sabin Balasa, e in prezent o zona inaccesibila.

Universitatea domnitorului Cuza ii cade tencuiala fatadei putin cate putin, insa e un lucru greu de observat pentru turistii ieseni “arhitecti”.

Bucati din tencuiala se gasesc pe jos, imprastiind zona cu un praf gros, studentii, precum si oamenii trecatori, se opresc si analizeaza intrebatori "Unde cade?". Batranii, politicieni din fire, analizeaza de ceva timp universitatea prin lentilele groase ale ochelarilor, pentru a gasi locul unde tencuiala fatadei se desprinde.
Cea mai veche cladire universitara are probleme de restaurare si conservare. Precuparea nu e indeajuns in a scrie un articol de ziar scris cu litere de- o schioapa ”Atentie studenti! Se darama Universitatea”.

E o consecinta fireasca dupa atatia ani, tocmai de aceea are nevoie de retusuri, insa nu are probleme asa grave pentru a fi nevoiti sa folosim verbul "a se darama". Studentii vor continua sa urce Copoul pentru a merge la cursuri, profesorii vor fi sefi de catedra si vor avea un public cui sa predea iar orasul va ramane un centru universitar.

Analizam cu lupa superficial cum arhitectura cladirii cade zilnic iar banda galbena este prelungita.

Read More

OCTAVIAN JIGHIRGIU: "Matei Visniec e unul dintre prietenii mei buni si ma mandresc cu asta"

Actor de teatru, regizor si profesor la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi, Octavian Jighirgiu considera ca este esential sa treci prin toate etapele artei teatrale pentru a ajunge un actor profesionist. Desi a luat contact si cu cinematografia, televiziunea sau radioul, teatrul ramane prima dragoste la care nu ar renunta niciodata.

 Cum ati decoperit ca sunteti atras de teatru si ca vreti sa deveniti actor?
OCTAVIAN JIGHIRGIU: Aveam un spirit ludic, mai iesit din comun decat majoritatea copiilor. Parintii mei m-au incurajat si de mic am visat la scena. M-a prins microbul cand am fost la primele spectacole de teatru, precum un copil care vrea o jucarie.

Ati avut un model la inceputul carierei dumneavoastra? Povestiti-mi, va rog, despre profesorii si mentorii dvs.
O. J: Da, au fost mai multe modele. Unul din actorii alturi de care am si avut sansa de urca impreuna pe scena si care mi-a marcat debutul in lumea teatrului a fost Victor Rebenciuc. Pentru mine este un target greu de atins, o excelenta in ceea ce priveste arta actorului spre care tind.

Povestiti-mi despre emotiile pe care le-ati avut pentru prima dată cand ati urcat pe scenă ca actor profesionist.
O. J:  Am urcat pe scena inca din liceu, insa imediat dupa facultate am avut sansa ca actor profesionist, de a ma angaja la Teatrul dramatic din Constanta, unde monta Catalina Buzoianu, una din cele mai importante regizoare contemporane ale Europei. Am debutat la Constanta, in rol principal, tremurand ca varga, avand niste emotii greu de explicat. Tracul actoricesc nu il pot intelege oamenii care nu urcat pe scena in fata unui public, e unul special. Emotia actoriceasca inseamna si emotia tracului. Tracul meu ca debutand in teatrul din Constanta era unul mare, insa sustinerea psihica a venit din partea colegilor. Am fost sase colegi care am plecat la Constanta. Toti am jucat in piesa montata de Catalina. Fiind alaturi de fosti colegi de facultate mi-a fost mai simplu sa trec peste emotiile debutului.

De ce ati ales sa debutati la Constanta?
O. J:  Sunt un pic aventurier. In Iasi am trait o viata si  am vrut sa schimb ceva asa ca am plecat in Constanta. Dar de acolo, unde am stat doar o stagiune, m-am mutat in Bucuresti, unde am stat cativa ani de zile. Am fost angajat, am jucat acolo dupa care am revenit in Iasi din mai multe motive. Unul dintre ele fiind si faptul ca s-a ivit un post de asistent la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi. M-am gandit  sa incerc si a devenit o boala grea.

Ati mai jucat alaturi de fostii colegi?
O. J:  Da. In prezent mai colaborez cu unii dintre ei. Oana Sandu este colega mea la Teatrul National din Iasi. Irina Scutaru e a doua actrita cu care colaborez in continuare. Unul dintre cei trei baieti este in America, a ajuns cel mai bine dintre noi, il cheama Cosmin Chivu si preda actorie la Universitatea din New York. Una din actrite e la Timisoara, iar ultimul, Marius Maftei s-a reprofilat si e mare producator pentru un trustul de presa Media Pro din Bucuresti. Nici unul din noi nu a ramas in Constanta, acolo a fost o rampa de lansare.

”Cand urci pe scena problemele le lasi la usa”

Ati jucat pe scena alaturi de sotia dvs.. Cum reusiti sa va insusiti personajele, emotiile?
O. J: Sunt aceleasi tipuri de emotii, acolo nu e sotia mea, deci nu exista, nu dublez gandul din relatia scenica. Cand urci pe scena problemele le lasi la usa. In viata cotidiana putem fi certati iar pe scena putem fi iubiti, ca acestea ne sunt rolurile. Emotia pe care o ai in fata spectatorului trebuie sa se trasforme in emotia personajului: o vede el pe ea si o iubeste. Publicul nu trebuie sa observe emotiile scenice.

Cum va pregatiti inainte de a interpreta personajul pe scena? Aveti anumite ritualuri?
O. J:  Ma adun, stau putin cu mine insumi. Imi fac cateva exercitii de incalzire vocala, imi dezmortesc putin oasele si stau cateva minute si ma gandesc la ce am de facut. Intotdeauna cand intru pe scena, cel mai important este prima actiune si prima replica pe care o am de spus. Daca ele vor iesi cum trebuie, daca simt ca debutul este bun, locomotiva va trage intreaga garnitura.

Ati legat prietenii cu actorii alaturi de care ati urcat pe scena? Este adevarat ca teatrul, culisele si scena devin o a doua casa pentru un actor?
O. J:  Da. Stau mult mai mult in teatru decat acasa. Este prima mea casa. Prietenia e obligatorie, eu nu cred in relatii buruiante, in mediul profesional. Nu cred in colaborarea cu oameni cu care nu empatizez. Majoritatea celor cu care joc, pe care ii regizez si cu care colaborez la Universitate, imi sunt si prieteni.

Ce v-a determinat sa va indreptati spre regie?
O. J:  E un alt unghi. Ma intereseaza sa vad un fenomen cum e teatrul din toate unghiurile posibile. Pana acum am avut doua perspective, cea a actorului si cea a profesorului. Cea de-a treia, a regizorului, imi propune un unghi nou. Ma ajuta sa inteleg mai in profunzime fenomenul teatral. Imi da si o anumita independenta, pentru ca regizorii au sansa de a migra intr-un areal mai mult sau mai putin prestabilit in care teatrele ii cheama sa monteze. Si de ce nu, pe viitor poate nu voi mai fi strict legat de Iasi si o sa ma plimb pentru aceasta noua profesie pe care am imbratisat-o.

Cat de important este un regizor pentru succesul unei piese?
O. J:  Actorul este principalul element, fara el actul teatral nu poate avea loc, spectatorul este celalalt element esential, fara public nu exista teatru. Pentru a capata forma estetica, ceea ce face actorul pe scena, e nevoie de ochiul de dinafara, cel al regizorului. E foarte greu ca tu sa iti fii propriul coordonator artistic, trebuie sa te raportezi la o terta persoana care sa spuna e bine, nu e bine ceea ce faci. Reperul este regizorul, la care se raporteaza tot spectacolul, lumea din spectacol: actori, scenografi, muzicieni s.a. E destul de grea povara.

 In ce directie v-a influentat Matei Visniec in cariera dvs.?
O. J:  Matei Visniec este unul din bunii mei prieteni si ma mandresc cu asta. Am realiza teza de doctorat pe tema asta. Ne stim din facultate, atunci cand tanar student, i-am trimis o scrisoare pentru a ne trimite niste texte. S-a dovedit a fi cel mai deschis om cu putinta. Cu un text de al lui am castigat premiul UNITER de Debut la Scolile de teatru. De atunci ne-a legat o prietenie fantastica. Este un autor care nu pune banul inaintea prieteniei. Un astfel de om te marcheaza.

 Cum se prezinta noua generatie de actori in devenire?
O. J:  Mult mai frisonati, mai nelinistiti, plini de intrebari. Am senzatia ca nivelul de inteligenta a tinerilor creste din ce in ce mai mult pentru ca "bombardamentul" de tehnologie inseamna si exersare a creierului, pentru adaptare la tot ce apare. Ei vor pune serios problema unei profunde transformari a teatrului care nu are voie sa se mai cantoneze in niste clisee clasice. Trebuie sa gaseasca formule noi de supravietuire care trec dincolo de zona asta conformista. Neconformist este teatrul underground. Se vorbeste foarte mult de body language, cuvantul nu mai este obligatoriu pentru actul teatral. In urma cu zeci de ani daca spuneai unui om de teatru ca se poate face teatrul fara cuvant, se lasa cu scandal. Noua generatie de studenti este una plina de initiativa si cu dorinta de a transforma ceva in structura teatrala.

”Nu am fost omul televiziunilor, scena e ceea ce ma intereseaza pe mine”

 Cum a fost in perioada in care ati colaborat cu radioul si televiziunea?
O. J:  Am avut o calaborarea cu televiziunea in studentie, eram realizator de emisiuni, era jobul meu de noapte, dupa cursuri. Perioada aia m-a ajutat sa ma acomodez cu obiectivul camerei, un lucru foarte important pentru ca e un alt tip de trac decat cel de scena. La radio realizam o emisiune de noapte, de divertisment. Aparitiile la televiziune si radio ajuta la promovarea imaginii unui artist. Pentru mine televiziunea este un soi de prieten, imi este alaturi atunci cand vreau sa promovez un produs.  Eu am fost invitat accidental intr-o emisiune si intr-un show de divertisment dar nu am mai fost omul televiziuni, nu am mai stat acolo, nu mai era jobul meu, ci eram invitat cu diferite ocazii la televiziune, la fel si la radio pentru ca scena e ceea ce ma intereseaza pe mine.

 Ati fost tentat de cinematografie?
O. J:  Am facut putin film in comparatie cu alti colegi ai generatiei mele. Am cochetat cu cateva productii cinematografice cat timp am fost actor in Bucuresti, printre care o colaborare cu casa de film Atlatis Film din Bucuresti. In cinematografie sunt alte rigori si un alt tip de actorie, atunci am vazut ce diferente mari sunt intre teatru si film. Rar reusesti sa devii un obisnuit al platourilor de filmare fiind actor in provincie, dar asta nu exclude posibilitatea.

Care au fost diferentele majore pe care le-ati observat dvs. dintre teatru si cinematografie?
O. J: In primul rand, cinematograful presupune un tip de firesc care in teatru nu este atat de impins spre limitele lui. In teatru ca sa ajunga mesajul tau de pe scena pana in ultimul rand din sala, trebuie sa ingrosi putin rictusul facial, ca sa sa se vada. Pe de alta parte, cinematografia inseamna un soi de antrenare a emotionarii imediate, pentru ca se pot trage zece duble cu aceeasi scena in care eroul trebuie sa planga la comanda, pe cand in teatru ai o cursivitate a personajului, vine ca urmare a unei stari induse.

 Ce parere aveti despre moda telenovelelor in care joaca foarte multi actori consacrati din Romania?
O. J:  E un mod de a trai, nu acuz pe nimeni, nu stiu daca as face eu acest lucru, dar e un mod de a trai si ii inteleg, sa nu uitam ca marii nostri actori sunt in clipa asta in telenovele, cel mai bun exemplu pentru mine este Gheorghe Visu - este exceptional actoriceste. Asta este economia de piata, existam intr-un anume fel cu toti. Nu sunt de acord, dar cei care joaca in telenovele o fac in primul rand pentru venit, altii care nu mai sunt atat de chemati, de exploatati in filme, o fac pentru imagine, sunt actori intrati intr-un con de umbra, actori pe care nu ii mai cauta regizorii. Atunci cand vine un regizor de telenovela si ii ofera  sansa de a reveni in atentia publicului, sa fii nebun sa nu o faci si sa o faci pe modestul inutil.

”Teatrul din Romania are prea multe institutii suventionate”

 Care credeti ca este profilul unui spectator de teatru?
O. J:  In primul rand, un spectator al unui teatru de caliate trebuie sa stie sa respecte actul teatral. A respecta actul teatral inseamna a-ti inchide exact cand intri in sala telefonul mobil, a face in asa fel incat sa nu deranjezi chiar daca e un spectacol care nu te intereseaza si iti dai seama de asta pe la jumatate, pe cat posibil sa nu iesi din sala si sa stai pana la final daca ai venit. Este de dorit sa ai o minima educatie in sensul acesta, fiecare tip de teatru isi are genul sa de spectator. De multe ori am fost tentat sa opresc spectacolul, asta pentru ca spectatorii se trezisera intr-un context pe care nu il intelegeau si nu ii interesa, e de minima civilizatie sa respecti actul teatral. La cinematografie pelicula e rece, actorii au jucat demult, dar la teatru actorul se incarca cu o emotie puternica si ajunge cu pulsul aproape de colaps. Un spectator nesimtit de teatru raspunde la telefon in timpul piesei si vorbeste in soapta, aici educatul e polul opus.

Ati avut dificultati in interpretarea unui rol, sa intrati in pielea unui personaj?
O. J:  O, da! Nu cred ca a fost vreun rol in care sa nu am dificultatii de interpretare, ma impiedic de el pana ma imprietenesc cu personajul.  A interpreta un rol este o provocare si pentru ca am aceasta patima dementa de a nu spune nu niciodata. Nu joc doua roluri aproape la fel pentru ca din punct de vedere psihic e greu sa te adaptezi de la unul la altul. Cand ei nu sunt foarte prietenosi cu mine incerc sa ma imprietenesc cu ei, ii descopar, aflu despre ei, imi pun probleme, caut, ma sfatuiesc cu regizorul, ma sfatuiesc cu colegii, cu mine insumi pana intru in pielea personajului.

 In ce directie considerati ca se indreapta teatrul din Romania?
O. J:  Este greu de spus. Teatrul din Romaina are o mare problema, prea multe institutii suventionate, eu fiind unul din angajati, dar o spun pentru ca la adapostul unei astfel de institutii de maini protectoare este bugetul. Tu poti sa adormi ca actor si devii un mic functionar artistic. Cred foarte mult in proiecte si in teatrul particular, in initiativa particulara. Foarte multi actori care sunt in regimul teatrului de stat au un calm si o lentoare! De aici si o deprofesionalizare in anumite trupe de teatru care s-au blazat. Cred in teatrul initiativei private, precum cel din Franta, unde exista peste 1.000 de spectacole pe seara. Spre acest model ar trebui sa se indrepte teatrul din Romania.

Considerati ca trupele underground de teatru sunt solutia?
O. J:  Exista niste initiative particulare ale unor studenti, care din pacate nu sunt sustinuti decat de propriile incasari. Productia spectacolului de regula ii priveste, cauta sponsori sau dau bani din buzunarul propriu. Miscarea este abia la inceput, Bucurestiul si Ardealul sunt mai inainte decat Moldova in ceea ce priveste teatrul undergound. Exista o serie de trupe in Cluj, Targu-Mures, iar la Bucuresti, Iures are teatrul particular ”TEATRU ACT” . Sper ca si in Moldova sa se miste lucrurile. 

                                                                                          ***
Nascut la Iasi, pe 29 iulie 1974, Octavian Jighirgiu a absolvit Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi. In perioada 1992-1993 a fost redactor cultural la RTV ”Europa Nova” din Iasi, iar in perioada 1993-1995 a sustinut recitaluri de poezie pentru TVR Iasi. A realizat turnee in Europa, in tari precum Serbia, Ucraina, Lituania, Austria, Franta sau Anglia, precum si in diverse orase din tara. Din 1998 colaboreaza cu Radio Romania Actualitati, Departamentul Cultural, este membru al Centrului de cercetare Arta teatrului - studiu si creatie. Din 2003 este impresar artistic atestat de Ministerul Culturii si Cultelor. Din anul 2002 este asistent universitar la Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Teatru, iar din 2005, lector universitar. In martie 2007, devine seful Catedrei de Arta Actorului din cadrul Departamentului de Teatru al Universitatii de Arte “George Enescu”, Iasi. 

Premii:
Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Studentesc de Teatru, Sibiu, pentru rolul GRUBI din piesa "Bine, mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntampla-n actu’ntai", de Matei Visniec – 1995
Premiul II pentru interpretare masculina la Festivalul Studentesc de Teatru “Primul rol” Iasi, pentru rolurile FIUL, TATAL, SOTUL din piesa "Caii la fereastra", de Matei Visniec – 1996
Premiul UNITER - Diploma Scolilor de Teatru pentru spectacolul "Bine, mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntampla-n actu’ntai", de Matei Visniec – 1997 

Read More