FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

marți, 22 martie 2011

O punga Zara plina de pliante...


  • Ce a oferit cel mai mare targ de universitati iesenilor?
In tramvaie, pliantele asezate la un centimetru distanta unele de altele, se misca lent in stanga si dreapta pentru a te hipnotiza. Pe langa astenia de primavara, astepti sa treaca evenimentul pentru a nu te mai reintalni in tramvai cu pliantele.
O mica taxa de intrare te introduce intr-un mediu "academic" plin de standuri ale marilor universitati. Iti ofera pungute de carpa imprimate, iti zambesc larg si cu mare grija pentru ati umple bratele cu pliante, cartulii sau carnetele unde nu vei merge. Dar poti sa rasfoiesti pliantele si sa le cari pana acasa pentru a-ti umple cosul de gunoi.
Oamenii din toate categoriile pasesc pragul hotelului Unirea pentru a vedea ce mai e in top, unii se imping la pungutele de carpa, altii cu o stare de superioritate isi scot la iveala punga Zara. Decat RIUF imprimat, mai bine Zara...
Tinerii care se asteptau la pasirea pe podiumul unversitatilor de prestigiu din Statele Unite sau Marea Britanie au ramas dezamagiti si s-au retras din lumina reflectoarelor. Locul e de rang superior...
Atat de frumos vorbeste doamna pe tocuri imbracata elegant pentru a convinge clientul de la stand, suna bine ce zice precum reclama de la Pepsi, crezi ca deja ai primit bursa de studiu, dar de fapt...e doar o sticla goala.
Viitorii studenti nu au plecat cu o noua perspectiva a viitorului ci au vazut partea scumpa a vietii de student din strainatate... Inghiti in sec un asa zis "spot admissions" si taci.
O punga Zara nu plina de haine de matase cu nasturi multicolori ci o punga de pliante de la targul de universitati RIUF. Cu atat ne-am ales anul acesta de la targ, poate la anu' coordonatele vor indica o tinta la care se poate atinge...Totusi se poate, dar mai greu...

vineri, 18 martie 2011

O Romanie mai “informatizata”


Omul se loveste de noutati pornind de la scumpirea produselor alimentare pana la noutatea cheltuielilor fondurilor europene, care timide, intra subtil in locul secret nestiut de nimeni, nici chiar de Wikileaks.

Muribunzi, nu mai putem inainta, pledam vinovati de nestiinta si acceptam sentinta pe viata. Judecatorul, cu mantaua sa neagra domina si conduce un popor cu fata intoarsa la perna, prin legi proprii, independente de ceea ce ar trebui sa fie intr-o tara asa zisa: democratica. Foile mototolite ale constitutiei sunt aruncate in cosul de gunoi public. Dis de dimineata, zgomotul puternic a containerelor de gunoi iti este ceas desteptator. Aurul din cuvinte a fost considerat “secatuit”, redus la tacere alaturi de bogatiile tarii.

Intreaga tara a depasit momentele medievale si a devenit o tara informatizata in care fiecare are sistemul sau propriu fara a exista o comunicare intre ele. Lipsa fondurilor pentru rechizitele scolare devin un subiect care intra in dulapurile arhivei pline de praf inabusitor si acolo va ramane, piedestalul e ocupat de IT-ul romanesc, cu erori in sistem. Copilul nu mai are de ce sa isi faca griji, a vazut “apocalipsa” la stirile PRO tv de la ora 17.00.

Curtea de Justitie devine deficitara, astfel pe cont propriu cautam pe internet metode “Cum sa obtii fonduri europene” iar printr-o decizie plina de entusiasm alegem dupa ambalaj, dar nu evoluam.

duminică, 6 martie 2011

The king’s speech a fost auzit!


"AN ABSOLUTE MUST SEE"

The King’s speech, dupa multe lupte cu sine insusi si cu cei din jur, a ingenunchiat sa fie incoronat cu Oscar.
Povestea printului Albert, Ducele de York, interpretat de actorul britanic Colin Firth, trebuie sa se faca auzit de fiecare om din monarhie.
Filmul este evidentiat de firmituri ale istoriei nu a fictiunii iar producatorul Tom Hooper, incearca sa prezinte partea nevazuta din viata regelui. Nu doar cuvinte balbaite silabisite cu greu tintuite de ochii poporului ci etapele care l-au ajutat pe Ducele de York sa isi poata sustine poporul aflat intr-o tensiune accelerata din pricina izbucnirii in orice moment a celui de-al doilea Razboi Mondial .
Povestea pare la inceput lipsita de orice actiune, doar un fir intins al istoriei. Regele Eduard al IV-lea moare iar tronul trebuie condus de fratele mai mare, David. Un fiu de rege dar fara abilitati de a conduce un popor si dragostea fata de o femeie casatorita il pune sa aleaga: tronul sau dragostea, alegand calea dragostei. Actiunea incepe atunci cand Albert este obligat sa preia tronul. Dar avea cea mai mare piedica de a deveni conducatorul dorit: corectarea defectelor sale de vorbire pentru un discurs perfect.
Regizorul Tom Hooper nu pune in lumina reflectoarelor izbucnirea razboiului si regele care nu poate decat sa priveasca caderea. Camera urmareste incercarile de a trece peste incapacitatea vorbirii, ajutat de sotia sa Elizabeth, rol interpretat de actrita Helena Bonhman Carter. Consultat de toti terapeutii si psihologii prin metode aflate doar la un nivel teoretic ajunge sa fie consultat de catre un australian terapeut Lionel Logue, personaj interpretat de Geoffrey Rush.

Cu metode foarte diferite, Lionel il convinge pe rege sa citeasca un fragment din opera lui William Shakespeare, Hamlet “A fi sau a nu fi” pe fundalul muzicii lui Mozart “The Marriage of Figaro” atingandu-si scopul. Inchiderea in sine, lipsa de incredere si barierele impuse nu erau drumul spre un discurs perfect.
Ce l-a ajutat sa reuseasca? Discutiile prietenesti, lasand deoparte “domnia” si oferindu-i o mana de ajutor nu din obligatie a ceea ce este ci o prietenie de o viata. Greu de abordat, insa terapeutul Lionel Logue arata adevarata prietenie prin indrazneala de a-i spune “Bertie”(doar cei din familie spunandu-i asa) si prezinta modelul perfect de cavaler de onoare.
Regizorul reuseste alaturi de scenaristul David Seidler sa arate partea mai putin cunoscuta din istoria Marii Britanii iar pentru cei care vizioneaza filmul sa vada drumul parcurs atunci cand doresti sa treci peste un impediment, lasand deoparte teama si emotivitatea de care doresti sa scapi fara incalcituri. O adevarata capodopera in care poti intra in pielea personajului.

The nation awaits...

P.S: Un film care merita vizionat...nota: 10

sâmbătă, 5 martie 2011

Lucrurile gratis atrag romanii!


Asta e dovedit! nu mai e nevoie de completari, argumente si contra-argumente.
Vreme frumoasa, perfecta de plimbare, ne pacaleste sa imbracam haine subtiri si astfel suntem obligati sa mergem doar pe partea trotuarului unde bate soarele. Primvara va veni, astazi e doar o impresie...
Detalii: Piata Unirii, porumbei, bancute- scena perfecta + concursul international de gatit. Ce bine miroase!
Pentru intregul oras aceasta sarbatoare este mult mai "gustoasa" decat sarbatoarea dedicata zilei Unirii. De ce? E mancare mai...selecta, nu sarmale si nu il huiduiesc pe Basescu.
Concursul international de gatit a reprezentat o adevarata arta, specialistii in bunataturi ne-au lasat o impresie buna si o pofta mare. (www.adevarul.ro)
Intre timp...exista ceva de oferit si publicului.
Gatitul in aer liber presupune si oameni care sa se ocupe cu degustatul.
Nu ducem lipsa!
Aici e coada: copii, batrani si batranele stau cu farfuria de plastic de unica folosinta asteptand o portie de tocana de carne. Se lupta pentru o portie si se cearta atunci cand mananca vreo persoana din "cascaval": Stai la rand!
Nu e vorba nici pe departe de criza economica, ci mai degraba foamea dupa ce e moca!
Acest concurs a reunit cetateni din toate cartierele, muncitori sau pensionari care se deplasau doar pentru a lua ziarul Adevarul de seara de la coltul strazii. Au transformat zona intr-o fortareata. Lupti ca sa iesi de acolo...viu si nevatamat.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Google! Cu toata viteza inainte!


Sec XXI impleteste lumea invechita a barfelor de pe ulite cu cea moderna, numita mai sic “virutala”. Tehnologia moderna devenita un nou trend trebuie achizitionata de la tarabele din domeniul IT. Oamenii au devenit robotii lumii, roboti care se pot scurtcircuita in depresii in care singura cale de iesire e inchisoarea balamucului.

Personajele din desenele animate Tom&Jerry au fost inlocuite de samurai care ucid pana isi vor atinge scopul. Televizorului i s-a gasit un loc in debara, internetul are viteza mai mare...

Internetul tuturor lucrurilor incepe de la un singur click de mouse care iti este mai la indemana, urmat de aparitia lui Google- dictionarul explicativ al gandirii umane. Robotii umani proceseaza doar in alogritmul google avand o multitudine de momente in care mintea sa stea in repaos.

Cristofor Columb a navigat spre vest peste Oceanul Atlantic in cautarea unui drum spre Asia descoperind in cele din urma un nou continent. In prezent, oamenii navigheaza la bordul corabiei construita din imaginatie solida in care timpul sufla in panza pe paginile internetului. Echipati cu o busola, se incapataneaza sa mearga spre nord.

Unii se pot pierde in ceata groasa a necunoscutului, altii scufundati in amorul pentru Titanic. In final, unul se va lovi de tarm si va refuza enigma internetului, calatorind in lumea reala fugind pentru libertate ca la maraton.

luni, 21 februarie 2011

Pravalia timpului...


Lucrurile din trecut contribuiau la infrumusetarea timpului. Rafturile sunt inghesuite de hobbyurile noastre, primii pasi, primul cuvant, primul...
Arhiva calculatorului e prafuita, revenim la rafturile din lemn masiv proaspat lacuite.
Hoinarind pe stradutele inguste ale Iasului, ma opresc la pravalia de antichitati. Zdranganeala clopoteilor de la usa iti ureaza "bun venit". Mirosul vechiturilor imbibat cu putina naftalina se regaseste in timp ce ma uit la banutii vechi ruginiti, masina de scris, discuri ABBA, medalii din toate razboaiele, carti ingalbenite si amortite de atata stat. Deja imi formez o imagine cu raftul invatecelului:
"Precum un scolarel de clasa intai, imi caut abecedarul sa il pun in ghizodanul de cutie pregatit/a sa pornesc la drum. Stilou, cerneala Pelikan, caiet dictando". Scris caligrafic, nici o litera nu depaseste tiparul: de a fi mai mare decat celelalte. Insa, au prioritate fata de litere mici.
Tablourile cu personalitati te fixeaza cu privirea si parca iti zambesc. Macar oamenii din tablouri nu se cearta...
A trecut deja prea mult timp, acum au ramas doar niste amintiri asezate pe un raft indepartat in care singura companie este praful.
Pikup disc player, muzica anilor '70 pe ritmul muzicienilor cu pantaloni evazati: "I have a dream, a song to sing/ To help me cope with anything/ If you see the wonder of a fairy tale/ You can take the future even if you fail/ I believe in angels/ Something good in everything I see/ I believe in angels/ When I know the time is right for me/ I'll cross the stream"
Versurile nu au putut fi imprimate, banda masinii de scris e gaurita de prea multe gloante ale literelor asemeni unui razboi al alfabetului care vrea o noua pozitie in normele limbii nationale.
Aici te poti bucura fara tii cont de notiunea timpului. Acele ceasurilor au imbatranit si au incetat munca de a ticai: tic-...
In prezent, ceasul isi continua meseria, tic, fiind urmat de tac. Mai avem de visat la basme, planuri de indeplinit si mormane de hartii de invatat. Fiecare perioada a reprezentat un capitol din viata noastra. Le-am asezat frumos pe rafturile timpului din pravalia noastra, etichetate pentru un search cat mai rapid, avand oricand posibilitatea de a pasi pe meleagurile timpurilor vechi.

vineri, 18 februarie 2011

Vintage dar...


De-a lungul timpului, in casa ti s-au adunat multe lucruri inutile si cu siguranta ai zis de multe ori- "Asta nu imi mai trebuie, dar o pastrez, poate pe viitor".
Camarile, debaralele sunt pline de lucruri, lucrusoare nefolositoare. Colectionari de pungute, hartii, agende, asteapta momentul perfect si va zice cu ferma convingere- "ti-am zis ca aveam nevoie de ea pe viitor".
Haine care nu le-ai mai purta nici intr-o mie de ani, nu vrei sa le dai si iti realizezi propriul tau second-hand in dulapul ghiftuit cu haine cat un munte de acum 5 ani, plin de praf inabusitor, care se pot revarsa oricand peste tine DACA ai curajul sa deschizi usa dulapului.
Bucataresele, au "boala" colectionarii: furculite, lingurite si orice aparatura electrocasnica nefunctionabila, dar...inca nu a gasit momentul portrivit sa le dea, poate data viitoare cand va face curat. Data viitoare, curatenie apriga, pline de entuziasm, le rearanjeza si deja e prea tarziu, data viitoare.
Copii chiar daca ajung la o anumita varsta in care jucatul cu jucariile e ceva copilaresc nu ar da sacul de ursuleti, masinute, soldati si papusele Barbie. Mai gasesc o portita de trecere precum aventurierul Gulliver si face o calatorie in Lilliput.
Este foarte usor sa aduni lucruri nefolositoare in casa decat sa scapi de ele. Nu este o boala, este mai degraba o activitate care nu necesita mult timp.
A face curatenie nu inseamna sa devii obsedat/a de pungi de plastic realizand un canion de mormane.
Idei pentru ordonat, tot felul de articole "Cum sa scapi de lucrurile inutile din casa" sunt povesti interesante de citit, zambim in timp ce ideile au trecut prin aria noastra vizuala, insa omul a devenit deja imun la asta. E bine ce zice dar nu o sa fac eu asta, chiar acum. Poate...pe viitor?
Astfel, mergem cu pasi repezi din spatiul simplitatii in cadrul complicatiilor, lipsit de orice imaginatie, transformand totul intr-o satira sociala dar care a facut parte din viata noastra, cu un rol mai important sau mai putin important.

duminică, 6 februarie 2011

Planul "I can do it too"


Nu e nimic rau in ati scrie gandurile, ideile pe blog (Blogul inseamna ceva personal, un jurnal...mai public) despre orice domeniu sau sa iti impartasesti parerile la cafea, modest, dar fara sa venim cu planul "I can do it too" din cutia de chibrituri. Nu strica sa tinem pas cu actualitatea, dar conteaza modalitatea.

Ehe!! Dar populatia noastra, are o noua functie: cea de comentator. Toti stiu sa faca presa, s-ar fi descurcat mai bine pe sticla, ar fi rezolvat problema financiara mai bine, softul calculatorului nu ar mai avea erori, cladirea ar avea un aspect mai placut dupa gandirea personala. Raspunsul este ironic si plin de mandrie jenanta: "Crezi ca eu nu stiu sa fac asta?"...Raspunsul meu la aceasta intrebare este "Nu", urmata si de explicatie. Nu poti sa faci orice neinvatat.

Bineinteles, sa citesti ziarul nu e greu si nici sa invelesti mancarea in el. Dar ce e in spatele acelei mici stiri, interviu, reportaj e o munca, nu doar o "luminare a creierului" in toiul noptii. Daca desenai casute cand erai mic cu acoperis in multe culori si un horn din care iese fum nu inseamna ca poti construi Casa Poporului si nu poti construi un nou Windows pentru ca ai vazut o emisiune despre istoria windows-ului.

Am fost intrebata de multi ce inseamna munca de teren pe care o fac, ce presupune ea.
Pe parcurs am aflat si raspunsul de ce sunt intrebata. Nu sunt de vina ei ca nu stiu, e doar simplu fapt ca nu au avut treaba cu domeniul. S-au uitat la stirile ProTV de la ora 17:00, dar nu si-au pus intrebarea cum se desfasoara. Nici nu ii critic, nu e neaparat necesar sa iti pui intrebari in acest domeniu daca nu ai treaba cu el sau nu te intereseaza dar e important sa stii ca in spatele cutiilor cu materiale jurnalistice sta o munca, o munca de om care depune efort si a invatat sa faca asta...nu de acasa stand si mancand seminte ca Margelatu'. De aceea mergem cu radiografia la doctor sa ne rezolvam problemele de sanatate, mergem la notar sa ne legalizeze actele sau mergem la cizmar sa ne repare incaltamintea.

Un om este invatat, destept, intr-un anumit domeniu pe care l-a ales si l-a studiat mai in profunzime dar asta nu inseamna ca e bun la toate. E bun in domeniul lui. Nu putem fi buni in toate domeniile, de aceea in loc sa fim niste comentatori, mai bine apreciem domeniul fiecaruia si continuam sa facem munca la care ne pricepem.
Poate in domeniul politic ne-am descurca toti...(referitor la Romania) :))