marți, 10 septembrie 2013

Interviu cu actorul Dumitru Georgescu: un „HOP” în carieră și un pas în față din mulțime

Dumitru Georgescu a intrat în trupa de la Teatrul „Luceafărul” în 2008, pe vremea când era încă student la secția Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, de la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași, facultate pe care a absolvit-o în 2010. În perioada 2010-2013 a susținut ateliere de teatru pentru cei mici la o Școală privată de teatru, alături de care a realizat spectacole și a participat la diferite festivaluri. După trei ani de la prima sa participare la Gala Tânărului Actor Hop, a ales să revină în concurs cu un monolog intitulat „Gabriel”, inspirat din viața unui copil pe care l-a întâlnit cu un an înainte la Sighișoara.
Dumitru Georgescu este actorul nonconformist care a reușit performanța de a obține distincția pentru cel mai bun tânăr actor, în cadrul Galei Tânărului Actor HOP 2013, ediţia a XVI-a, care s-a desfășurat în luna septembrie. Povestește cu haz cum încerca din răsputeri, încă din copilărie, să își imagineze că face artă prin năzbâtii, chiar dacă asta însemna urcatul pe casă, țopăind, și formându-și publicul din vecini. Acum își trăiește visul.
Actoria este pentru el dragoste la prima vedere, un singur spectacol de teatru și a fost de ajuns să tragă frâiele și să schimbe direcția dinspre domeniul teologiei spre cel al artei. Schimbarea macazului i-a deschis porțile către actorie și în prezent, se află într-un proces continuu de ascensiune în cariera sa de artist. Numele său este prezent pe afişele spectacolelor de la Teatrul „Luceafărul” şi de la Naţionalul ieşean, fiind implicat, de asemenea, și în proiecte teatrale independente.
În prezent, se pregătește pentru piesa „Prințul fericit” după Oscar Wilde, în regia lui Radu Alexandru Nica, scenografia Ioana Popescu, coregrafia Florin Fieroiu și muzica realizată de Vlaicu Golcea, care va reprezenta debutul stagiunii de toamnă a Teatrului „Luceafărul”, ce va avea loc pe 5 octombrie, odată cu deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Atunci va interpreta în premieră, pentru publicul ieșean, monologul „Gabriel”.
Cine este Dumitru Georgescu în viziunea proprie?
E un tânăr care a visat de mic să fie pe scenă, care se urca pe casă cântând și țopăind în văzul vecinilor. Tata a fost un om mai dur și ținea la părerile celor din jur. Îmi doream să fac meseria asta, dar rămânea totul la vis pentru că nu am avut pe nimeni în familie care să facă artă și am fost îndrumat spre partea teologiei, urmând să fiu preot. Plecând de la vârsta de 13 de ani de acasă, m-am maturizat. Am început să merg la piese de teatru, să flirtez cu domeniul și să îmi placă. Acum îmi trăiesc visul.
Când ai realizat că trebuie să faci actorie?
Întâmplător, am mers cu clasa la o piesă de teatru la Teatrul Național și în momentul în care am văzut scena, teatrul, actorii, publicul, toate sentimentele de când eram mic au revenit și mi-am zis că asta trebuie să fac. Am fost o persoană norocoasă pentru că am putut să-mi schimb dintr-odată alegerile și să am bafta de a intrat la facultate fără să fac pregătire. Cu trei zile înainte de admitere, mi-am făcut repertoriul și m-am prezentat.
Ce anume consideri că te diferențiază față de ceilalți actori?
Ambiția. Sunt genul de actor care improvizează foarte mult pe moment. Am în minte un plan, păstrez ce lucrez cu regizorul, dar sunt un actor care mizează foarte mult pe improvizație și pe feeling-ul care mi-l dă partenerul de scenă. Avantajul meu este că încerc să aduc ceva nou de la un spectacol la altul. Refuz să cred că sunt atât de talentat. Nu cred că e talentul atât de pregnant, cât e dorința de a juca și ambiția de a reuși. Fac ce pot atunci când ies pe scenă ca să nu am regrete.
Gala Tânărului Actor HOP îți forțează limitele și te ajută să ieși din mulțime
Ai mai participat acum trei ani la Gala Tânărului Actor Hop și ai câștigat premiul la secțiunea grup. Ce te-a determinat să revii la acest concurs?
Atunci când am participat eram proaspăt ieșit din facultate și nu știam prea multe despre ce se întâmplă la concurs. Am mers pentru că nu voiam să renunțăm la spectacol. Întâmplător am trecut de preselecții și întâmplător am câștigat. După ce am câștigat mi-am dorit să revin cu un monolog, să revin singur, dar nu am găsit un text în care să cred. Nu am vrut să mă întorc doar ca să fac figurații sau să fiu unul din mulțime. Voiam să mă duc să fiu mulțumit. Intrasem în multe proiecte și nu aveam timp să mă pregătesc. În februarie am început să lucrez la text, special pentru HOP, să văd în ce zonă vreau să merg și ce vreau să spun cu textul respectiv.
Cum ai reacționat atunci când ți-ai auzit numele ca fiind câștigător?
Mi s-au înmuiat picioarele. Ajungi la un moment dat să crezi ca o să câștigi premiul. Ajungi acolo pe scenă și în momentul acela ești absolut sigur că nu o să câștigi. Am fost primul nominalizat și mi s-a părut atât de lung momentul de când m-au nominalizat pe mine. Îmi spuneam «e bine că ai ajuns pe scenă, ai fost nominalizat dar nu o să câștigi». După ce îți spune Maia Morgenstern că premiul pentru cel mai bun tânăr actor este câștigat de Dumitru Georgescu, e extraordinar! Face să merite orice efort când vezi că ești răsplătit.
De ce ai ales numele monologului „Gabriel”?
Am avut o obsesie cu numele ăsta. Nu știu de ce. Nu mi-am dorit să mă cheme Gabriel, dar pur și simplu mi-a plăcut numele. Când am început să scriu textul și să îmi imaginez personajul cum ar fi, am zis să îi pun numele ăsta. Piesa este ceea ce eu am simțit, nu e nimic profesionist. Nu am pretenția de a fi un dramaturg. Sunt doar niște gânduri sincere.  Am fost la Sighișoara anul trecut și am întâlnit un băiețel pe stradă de șase-șapte ani care avea un frățior de vreo șase luni în brațe și am stat un pic de vorbă cu el. O mare parte din ce am scris rezultă din discuția pe care am purtat-o cu acel copil.
Care este povestea lui „Gabriel”?
Este vorba despre un tânăr care își povestește viața psihologului. Își povestește frustrările, neînțelegerile. Nu înțelege de ce tatăl lui se sacrifică atât de mult pentru familie. Este un om care muncește foarte mult, dar are și partea negativă: își lovește soția, o jignește. Personajul nu înțelege de ce mama lui acceptă înjosirile, de ce nu pleacă, de ce nu a plecat și nu l-a luat și pe el. De când era mic a fost supus la scenele respective și toate îl duc la un moment dat să creadă că mama lui înțelege din toate bătăile astea iubire din partea soțului. De aceea, personajul Gabriel își lovește mama ca să îi arate că el o iubește mai mult ca tatăl său care nu știe să aprecieze și care trebuie să plece.
Este acest premiu un „HOP” în cariera ta?
Da. „HOP”-ul este un concurs la care ar trebui să meargă orice absolvent pentru că înveți din participare. Nu trebuie să câștigi, te călește pe viață. Te ajută să evoluezi. Premiul care l-am primit acum e o șansă, o platformă, o recunoaștere, care, involuntar, îți aduce oferte, proiecte noi, te face să ieși din mulțime. Doar simplu fapt că ai câștigat, îți dă o șansă în plus ca oamenii să întrebe de tine. Premiul te ajută să ieși în față. Nu mă duceam la castinguri de frică că o să greșesc, dar după ce treci printr-o experiență ca aceasta, ești mai încrezător în propriile forțe. În timpul facultății ești îndrumat de profesori. Ești oarecum cocoloșit și nu îți forțezi limitele. Gala HOP îți forțează limitele.
Îmi doresc să fac film alături de actorii pe care îi stimez
Care este locul preferat în care ți-ar plăcea să susții o piesă de teatru?
Am jucat în piese independente în baruri, la Teatrul de păpuși și la Teatrul Național pentru adulți. Publicul este diferit. În bar, nu există delimitare public-scenă, publicul e în inima ta și joci altfel. La Teatru pentru copii trebuie să îi prinzi de la început și să conduci povestea.Copiii sunt imprevizibili. Adulții privesc cu ochiul lor critic. Joci diferit în funcție de spațiul în care ești. Personal, vreau să le îmbin pentru că nu mă văd făcând doar teatru dramatic sau pentru păpuși și vreau să găsesc o cale de mijloc, să le îmbin ca să îmi forțez puțin limitele și să nu mă blazez. Sunt la început și munca de-abia acum începe. Până acum, eram un tânăr actor care încerca să facă multe, cât mai multe. Acum că am șansa și mi s-a oferit o cale de a ieși un pic în față, încerc să profit, în sensul bun al cuvântului, să fiu deschis la colaborări sau proiecte indiferent de oraș.
Ce anume consideri că reprezintă apogeul carierei tale?
În 2010 când am câștigat am zis că ăsta e apogeul carierei mele.  La un an de zile după, am lucrat cu Radu Afrim, eram unul din îngeri și am zis că acesta e momentul cel mai tare. Acum că am câștigat premiul, ăsta e apogeul meu. Îmi doresc să fac film, să joc alături de actori pe care îi stimez , să fur din meseria lor. Acesta e următorul apogeu: să lucrez cu oameni precum Marius Manole,  Ofelia Popi sau Maia Morgenstern. Pe oamenii ăștia i-am văzut la televizor și niciodată nu am crezut că o să dau mâna cu ei și o să îmi spună «felicitări, ai meritat!».

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu