marți, 3 aprilie 2012

„Școala altfel”


Inițial mi s-a părut obositor să văd copii și adolescenți îmbulzindu-se prin holul Universității uitându-se ca la un muzeu, dar apoi am văzut cât de frumos este acest program. Să poți pentru o săptămână să faci altceva în afară de a sta la orele plictisitoare.
Are o semnificație importantă în viața lor de școlari să poată vizita împreună cu colegii Universitatea, Grădina Botanică mâncând înghețată de la Betty Ice din Copou sau să participe la diferite activități extrașcolare.
Mi-ar fi plăcut să am și eu în perioada școlii generale sau liceu o săptămâna „Școala altfel”.
În afara de internet, copii pot vedea frumusețea naturii. Măcar pentru o săptămână să comunice direct între ei și nu prin intermediul Facebook-ului.

2 comentarii:

  1. Da, macar o saptamana. Nu vreau sa fiu rea sau sa sun a babuta, insa am impresia ca in ultima vreme copiii nu mai stiu sa comunice intre ei decat de o parte si de alta a unui ecran, fie ca este vorba de telefon sau de magicul Facebook.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu esti rea, asta e realitatea chiar daca ei au impresia ca noi suntem mai putini "evoluati" daca nu ne-am nascut cu Facebook-ul in brate (vorba aia, avem si noi treaba cu Fackebook-ul nu suntem dintr-o era indepartata :)) )
    Uneori, ma simt depasita de situatie cand ii vad prinsi numai in relatii pe internet si sunt precupati numai de cum arata profilul lor in loc de cum ii vede lumea in realitate, in viata de zi cu zi.

    RăspundețiȘtergere