Joc "șotronul" presei

Subsemnata...De bunavointa si nesilita de nimeni: Razbesc...
Incepand de la cele mai banale lucruri pana la prefacutele persoane, nedemni de a fi numiti prieteni.
Tensiuni?! Incordare...nervi!! Pe toate le experimentez fie separat fie la un loc.
Incep sa imi fac loc pe trotuarul aglomerat, oameni care mai au putin si se izbesc in tine de frica sa mai stea la semafor inca 60 de secunde sau sa prinda locul lipit de geamul autobuzului, oameni care nu mai stiu in ce anotimp traiesc si afla de la stiri ca e toamna. Sunt oameni care traiesc in trecut si se gandesc cum ar arata prezentul, in care de fapt sunt. Sunt oameni printre oameni...
Ma opresc si privesc in jur. Prea multa ingrijorare, prea mult stres pentru ziua de maine...ma simt ca un soldat care nu poate sta linistit fara sa se gandeasca ca maine o va lua de la capat cu aceleasi lucruri.
Presa...care nu inseamna a avea blog. Nu confundam blogul cu presa. Blogul e intr-un cos in care servirea este la indemna tuturor. A fi inauntru presei presupune mai mult decat cateva clickuri plictisitoare pentru a-ti crea cont. Adevarul e ca...reprezinta cea mai mare supravietuire de care o sa ai parte in aceasta viata. Trebuie sa treci mai intai de cainii rai care latra la tine cautand reactii ca sa te atace, dar...eu stau calma, ii privesc ochii demonici si imi continui drumul stiind ca la capat am o lumina.
Desenez cu creta colorata un sotron. Jocul acela copilaresc care nu ne plictisea atunci cand nu exista viciul calculatorului si al internetului. Ne bucuram de joc si topaiam intr-un picior pana se lasa seara. Bucuria sincera de a mai sari un patratel era pura. Trecerea de la un nivel la altul era o mare realizare.
Joc sotron...mai sar intr-un patrat si uneori raman intepenita acolo, parca prinsa cu lipici, zadarnice sunt eforturile mele...
Cand mai promovez si mai schimb patratul, inima salta de bucurie...Dar imi zic cu voce tare ca sa ma potolesc: "e doar un patratel desenat cu creta colorata"...
Departe sunt acele jocuri nevinovate si pline de bunatate, lipsite de ura lumii. Cate patrate are sotronul meu? Nu stiu, inca nu dau de capat, sunt la stadiul in care incerc sa topaii intr-un picior. Raman la munca, furand zilele de weekend si transformandu-le intr-un concediu fara plata.